Președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu, a explicat, la Gândul Live, ca sistemul penitenciar din România, la comun, descurajează într-o oarecare măsură tentativele de suicid, dar, „ca și în lumea liberă, deținuții care intenționează să se sinucidă găsesc o cale”.
Sorin Dimitrașcu a detaliat, la Gândul Live, care este contextul legal în care Ion Turnagiu, condamnatul eliberat care a incendiat o tânără din Mehedinți, a încercat să își ia viața când a fost readus în arest.
„Nu poți să vezi asemenea lucruri, pentru că regulile interzic supravegherea permanentă, Sigur că, dacă polițistul de penitenciare care supraveghează trece periodic periodic pe la camera lui, poate să profite de momentul când nu e acolo și să facă acest gest. Pe de altă parte, ca și în lumea liberă, deținuții care intenționează să se sinucidă găsesc o cale, un moment când cineva nu se uită, când ceilalți din cameră nu sunt atenți. Lucrurile, din păcate, se mai întâmplă”, a spus Sorin Dumitrașcu.
Potrivit președintelui Federației Sindicatelor din ANP, în România statistica arată că lucrurile se întâmplă mult mai rar ca în alte țări pentr că avem sistemul acesta de detenție în comun, care cumva scade numărul sinuciderilor.
„Gândiți-vă că e un deținut, fost condamnat pe viață, care probabil va primi o pedeapsă care înseamnă că nu va mai scăpa niciodată din detenție, dacă supraviețuiește acestei tentative de suicid. Atunci (în anii anteriori de detenție – n.r.) mai avea o șansă, acum nu mai are nicio șansă. Gândiți-vă că orice pedeapsă va primi, probabil că va însemna că toată viața va sta în detenție și nu va mai vedea niciodată libertatea”, a comentat Sorin Dumitrașcu, referindu-se la Ion Turnagiu.
Ion Cristian Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o, fusese condamnat la închisoare pe viață în 1994 după ce comisese cinci crime. Bărbatul a executat aproape 26 de ani din cei 90 primiți pedeapsă și ulterior a fost eliberat condiționat pe data de 10 mai 2019, prin recursului compensatoriu. Aproape 1.100 de condamnați pentru omor au fost eliberați prin aplicarea acestei măsuri, de care au beneficiat aproape 23.000 de persoane, din 19 octombrie 2017, până la 2 decembrie 2019.