Se pare că celebrul Johhnny Depp și-ar fi comandat cocaină și ecstasy prin intermediul asistentului personal, potrivit unor informații din cadrul Curții de Judecată.
Actorul a dat în judecată The Sun și ar fi trebuit să arate și aceste mesaje, care reprezintă dovezi, potrivit unui ordin al Curții, însă nu a făcut acest lucru, relatează publicația vizată.
Într-unuldintre mesaje, celebrul actor din filmul „Pirații din Caraibe” scrie: „Mai am nevoie urgent de chestia aia albă! Te rog. Sunt într-o stare jalnică! Nu spune nimic nimănui!”.
Johnny Depp a dat în judecată The Sun din cauza unui articol în care era numit „bătăuș de soții”.
Avocații publicației citate susțin că mesajele reprezintă o dovadă că actorul ar fi putut consuma droguri înainte de cearta cu fosta soție Amber Heard când aceasta l-a acuzat că a atacat-o, deși actorul susține contrariul – nu a fost vorba de violențe.
Mesajele dintre Johnny Depp și asistentul său personal Nathan Holmes ar fi fost trimise în perioada 25 februarie – 7 martie 2015, chiar înainte de presupusul atac asupra soției de la acea vreme.
Potrivit acestora, se pare că actorul încerca să facă rost de droguri chiar în perioada în care consuma foarte mult alcool..
Într-unul dintre mesaje se poate observa cum Johnny Depp își admonestează asistentul care nu a reușit să îi facă rost de pastile: „Dă-mi n***ii numerele (n.r. probabil de telefon) și o să am eu grijă de c*** ăsta!”.
„Sunt un om matur și nu voi judecat de nimeni. Nu voi mai trăi în lumea asta ca o cușcă!”, este un alt mesaj.
În alte mesaje se referă la „pastilele fericirii” și susține că vrea să fie „entuziasmat din nou”.
Se crede că mesajele au fost trimise în timp ce actorul participa la filmările din Australia ale unuia dintre filmele din seria „Pirații din Caraibe”.
Autoritățile susțin în prezent că Johnny Depp a încălcat legea deoarece nu a prezentant mesajele în instanță – a ascuns dovezi.
Însă actorul a recunoscut că aceste dovezi ar fi trebuit prezentate în cadrul procesului deschis de către acesta împotriva The Sun. Totuși, avocatul său a susținut că a făcut acest lucru din cauza unei neînțelegeri – nu credea că sunt relevante pentru acest caz.
Și actrița, Amber Heard, este implicată în proces întrucât urmează să furnizeze pentru The Sun anumite dovezi.