Irina Rimes este invitata Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a șasea parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), cântăreața povestește cum s-a căsătorit din dragoste, sursa inspirației pentru versurile sale și vulnerabilitatea din spatele statutului de vedetă.
Cristina Stănciulescu: Lumea are impresia că vedetele nu sunt vulnerabile. Ce le-ai spune celor care cred asta?
Irina Rimes: Este destul de tricky treaba. Artistul trăiește fericirea la cote maxime, dar și povara responsabilității este de „n” ori mai mare decât a unui om normal. Așa că noi ne trăim viața în extreme, să spun așa. Poți să ajungi în punctul în care ori te plictisești, ori obosești, ori nu mai duci psihic.
Noi suntem mult mai expuși riscului de a înnebuni la un moment dat decât oamenii normali, pentru că trăim viața la maxim, un lucru bun, dar și rău în același timp.
Cristina Stănciulescu: Te-ai căsătorit devreme. Fetele copilăresc mai mult acum…
Irina Rimes: M-am căsătorit pentru că l-am iubit foarte mult pe Andi, m-am căsătorit din dragoste.
Cristina Stănciulescu: Ce lecții de viață ți-a dat viața până acum?
Irina Rimes: Sunt o femeie puternică. Dar nu ai cum să… eu consider că am o educație foarte bună, chiar dacă nu vin dintr-o familie de intelectuali, sunt oameni simpli, de la țară, dar vin cu niște valori foarte frumoase, cu o educație foarte frumoasă, în privința valorilor materiale, spirituale și ale familiei.
Dacă am învățat ceva, eu, ca fată simplă, este că sunt puternică, pot să trec peste orice greutate, fizică, probleme de sănătate, scandaluri, trădări, să zicem că am făcut-o deja, n-am avut o trădare foarte mare în viață, dar vor fi cu siguranță.
Cristina Stănciulescu: Ce spun oamenii când aud piesele tale?
Irina Rimes: Mulți au spus că se regăsesc. Că muzica mea îi vindecă, îi înțeleg, pentru că versurile mă vindecă și pe mine, tocmai de aceea totul e autentic, nimic forțat, pentru că eu scriu despre mine, despre experiențele mele în dragoste, în viață și atunci oamenii se pot identifica foarte ușor cu ce sunt eu. Eu scriu ca să mă vindec, să scot din mine toate frustrările pe care le am, să le pun pe hârtie, să le cânt pe scenă, să le spun oamenilor, ca să nu mai rămână în mine, să le scot, să nu mă mai deranjeze așa de mult.
Cristina Stănciulescu: Spuneai că muzica a fost de la început în tine…
Irina Rimes: Da. Ideea e că mulți mă întreabă ce să facă, cum să scrie versuri, iar eu nu știu ce sfaturi să le dau, pentru că mie îmi vin de undeva, există o scurgere în stratul de ozon și pe acolo îmi vin versuri, intră în căpșorul meu și eu cu mânuța le scriu pe hârtie. Nu știu de unde vin, nu știu cum vin, dar vin și neputând să-mi explic acest fenomen nu pot să-i învăț pe alții să facă sau să scrie. Nu știu cum se întâmplă această chimie între sinapse și neuroni și tot.
Cristina Stănciulescu: Cu cine semeni din familie?
Irina Rimes: Cu amândoi. Și cu mama și cu tata. Am luat câte un pic de la fiecare. Mama este ambițioasă, tata este calculat.
Cristina Stănciulescu: De ce artiștii moldoveni așa de mult succes? De ce aveți o muzică așa de bună?
Irina Rimes: Probabil din cauza mesajului, pentru că ponderea cea mai mare în muzica moldovenilor este mesajul. E un mesaj mai deep, bazat pe lucruri mai reale, despre care nu vorbim, dar le cunoaștem cu toții, despre care nu am vorbi în mod normal.
Cel puțin la mine știu sigur că vulnerabilitatea pe care am arătat-o în piese a cucerit sufletele.
Cristina Stănciulescu: Cum ți-ai descrie generația din care faci parte?
Irina Rimes: Eu sunt millenial, dar mereu am avut prieteni mai mari decât mine și mai mici decât mine, niciodată de vârsta mea. Din tot anturajul meu cred că există unul sau doi oameni care să fie născuți în același an cu mine sau în apropiere.
Restul sunt mai mici sau mai mari.
Cristina Stănciulescu: Ai făcut gafe, ai jignit pe cineva fără să vrei?
Irina Rimes: Da, da. Oricum, cu toții o comitem la un moment dat fără să vrem. E o gafă până la urmă și gafele nu sunt cele mai plăcute chestii.
INTERVIURILE GÂNDUL. Irina Rimes, invitata Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A cincea parte