RAPORT. Grecia, acuzată că încalcă dreptul refugiaților de a obține azil

RAPORT. Grecia, acuzată că încalcă dreptul refugiaților de a obține azil
RAPORT. Grecia, acuzată că încalcă dreptul refugiaților de a obține azil. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 02/07/2020, 12:06

La șase luni după ce autoritățile de la Atena au decis modificarea legislației privind acordarea azilului, un raport al confederației Oxfam și al Consiliului Grec pentru Refugiați susține că aceste modificări încalcă dreptul refugiaților de a aplica pentru a obține azil în Grecia și îi pun pe aceștia într-o situație riscantă.

Cu susținerea Uniunii Europene, Grecia a modificat legea astfel încât autoritățile pot să respingă mai ușor cererile de azil în cazul unor greșeli minore ale refugiaților, cum ar fi neprezentarea la interviu. Totodată, Atena a limitat posibilitatea solicitanților de azil de a face apel față de astfel de decizii, se arată în raportul publicat joi și citat de agenția de presă DPA.

Raportul mai susține și că persoanele aflate în taberele pentru refugiați sunt supuse unui tratament care ar putea fi descris ca „detenție administrativă”. De asemenea, în ultimele luni, violența sexuală din respectivele tabere a crescut simțitor.

Totodată, raportul notează că politica Atenei în acest sens este „parte a unor încercări îngrijorătoare la nivelul Uniunii Europene de a reduce numărul refugiaților care pot rămâne în țările europene”.

Reformele legislative din Grecia au fost adoptate cu scopul de a grăbi procesarea cererilor de azil, fie prin deportarea mai rapidă a persoanelor care nu se încadrează în cerințe, fie prin acordarea mai rapidă a protecției statului.

Condițiile din taberele de refugiați, criticate

Raportul critică autoritățile de la Atena și pentru că nu au reușit să îmbunătățească situația refugiaților care trăiesc în taberele din insulele grecești.

Condițiile din taberele de refugiați din insulele din Marea Egee sunt precare, taberele fiind extrem de aglomerate și fără condiții sanitare adecvate.

Aproximativ 33.500 de persoane trăiesc în taberele de refugiați din Lesbos, Chios, Samos, Leros și Kos, cu toate că aceste tabere fuseseră inițial gândite pentru a găzdui, împreună, doar 8.000 de persoane.

În ultimele luni, Guvernul conservator de la Atena a accelerat procesarea cererilor de azil și a angajat sute de noi agenți în cadrul Poliției de Frontieră. Totodată, Grecia a decis să construiască un gard la granița cu Turcia.

În luna martie, Atena a suspendat procedurile de acordare a azilului pentru o lună.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”