O asistentă medicală de la Spitalul CFR din Timișoara a fost confirmată cu coronavirus, ea fiind unul dintre cei șase pacienți care au ajuns în ultimele ore la spital.
Medicul Virgil Musta, șeful Secției Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a declarat pentru Digi24 că toți au ceva în comun: Nu cred în virus și nu s-au protejat.
„Dintre cele șase cazuri din Timiș, cinci sunt din Lugoj, iar unul este cel al asistentei. Timiș, Arad stăteau bine. În ultimul timp, în Timiș am avut o medie de o persoană nou infectată timp de aproximativ o lună.
Ieri însă am avut șase cazuri, toți au ceva în comun, nu cred că există virusul și nu s-au protejat deloc”, a declarat medicul Virgul Musta.
Medicul a mai spus că sistemul medical ar putea intra în colaps dacă vor mai crește cazurile de coronavirus
„Sper că vom fi responsabili și vom înțelege că e foarte important să ne protejăm, altfel riscăm să nu facă față sistemul de sănătate.
Pentru o nouă pandemie, permanent există viruși noi care sunt descoperiți, echipamentele care îi pot depista sunt mai performante.
Dacă nu suntem responsabili, există riscul ca la un moment dat să ne facem singuri rău. Sunt foarte mulți care aderă la teorii ale conspirației„, a declarat Musta.
Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Bilanțul creșterilor este îngrijorător! De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.