Prima pagină » Știri externe » INTERNAȚIONAL. Israelul se pregătește de război! Satelit de spionaj lansat pe orbită. Ținta: Iran!

INTERNAȚIONAL. Israelul se pregătește de război! Satelit de spionaj lansat pe orbită. Ținta: Iran!

INTERNAȚIONAL. Israelul se pregătește de război! Satelit de spionaj lansat pe orbită. Ținta: Iran!

Anunț de ultimă oră din partea Ministerul Apărării: Israelul tocmai a lansat pe orbită un nou satelit de spionaj, de la o bază din centrul ţării! Scopul în reprezintă studierea capacităților militare ale Iranului, dușmanul declarat, precum și interceptarea oricăror amenințări la adresa securității naționale.

„Ministerul israelian al Apărării şi compania aeronautică şi de apărare Israel Aerospace Industries (IAI) au lansat cu succes satelitul de recunoaştere Ofek 16, la ora locală 04:00 (01:00 GMT)”, arată un comunicat oficial al Ministerului Apărării, condus de Benny Gantz, co-partener de guvernare al premierului Benjamin Netanyahu.

Satelitul Ofek 16, propulsat în spaţiu de o rachetă Shavit

Satelitul Ofek 16 a fost propulsat în spaţiu de o rachetă Shavit. Este un satelit „electro-optic cu capacităţi avansate”, precizează Ministerul Apărării, care adaugă că în prima fază se vor efectua mai multe teste pentru determinarea nivelului de performanţă.

Succesul lansării satelitului Ofek 16 reprezintă „o nouă realizare extraordinară pentru industria de apărare, în general, şi pentru Israel Aerospace Industries, în special”, a declarat ministrul Apărării, Benny Gantz, citat de Times of Israel.

Viitorul premier israelian (în 2021 va face rocada cu Benjamin Netanyahu) a apreciat că „superioritatea tehnologică şi informaţiile sunt vitale pentru securitatea statului israelian”. Totodată, Benny Gantz a arătat că „vom continua să întărim şi să menţinem capacităţile Israelului în toate domeniile şi pe toate fronturile”.

Amenințarea Iranului: ștergeți de pe hartă statul Israel!

Oficial, nu s-au comunicat detalii suplimentare referitoare la misiunea satelitului de spionaj, dar postul public de radio din Israel afirmă că va face parte din dispozitivul de supraveghere a capacităţilor nucleare ale Iranului. În plus, presa israeliană apreciază că, prin lansarea de duminică noapte, s-a întărit capacitatea de monitorizare a activităţilor Teheranului, de multă vreme inamic declarat al Israelului.

Nu cu mult timp în urmă fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad ceruse „ştergerea” de pe hartă a statului israelian.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele