Doi deputați PSD au făcut scandal în cursul dimineții de 7 iulie într-un fast food din Centrul Vechi și au folosit expresii jignitoare la adresa polițiștilor care au intervenit la fața locului spunându-le și „Noi vă plătim salariile. Aveți doar 3 luni în Poliție. Nu meritați să purtați haina statului!”, potrivit surselor GÂNDUL.RO.
„În urma analizării imaginilor video, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi i-au sancționat contravențional pe cei doi bărbați și cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea și combaterea virusului Covid 19”, a transmis Poliția Capitalei.
Imagini din timpul scadalului, suprinse de camerele de supraveghere din restaurant, în materialul video atașat.
Deputații ar fi ajuns la shaormeria din Capitală în jurul orei 2 dimineața și ar fi fost sub influența alcoolului, potrivit angajaților. Aceștia nu au vrut să poarte mască și au devenit nervoși, jignindu-i pe cei prezentți. Ulterior, paznicii au chemat poliția, însă aceștia nu s-au liniștit și i-au sfidat pe oamenii legii și i-au jignit.
Nu ar fi imagini filmate de angajați, așa cum s-a vehiculat, ci doar imagini surprinse de camera de supraveghere, însă momentan nu pot fi publicate, dar sunt analizate de Poliția Capitalei.
„Nu am fost amendați aseara. Am fost doar legitimați. Totul e un abuz”, a transmis sec Solomon pentru hotnews.ro.
Se pare că deputatul nu a răspuns la telefon, dialogul având loc prin mesaje.
„Am fost legitimați și atât”, susține deputatul referitor la abuzul pe care îl reclamă.
De asemenea, acesta susține că a aflat despre amenda pe care a primit-o de la televizor, nu de la polițiștii care i-au aplicat sancțiunea – „Asta știu de la TV”.
În plus, referitor la jignirile pe le-ai le-ar fi adus polițiștilor, acesta nu le-a confirmat sau infirmat, ci doar a precizat „Să demonstreze în instanță. E ușor în comunicate(…) N-am nimic de zis. Când voi primi PV (n.r. procesul verbal) prin poștă, probabil voi contesta. Ăsta e un exemplu de abuz al unor polițiști mult prea putin școliți”.
Inițial, deputatul PSD a precizat că nu a fost amendat, ci doar legitimat – „Nu am fost amendați pe loc”.
„În această dimineața, o patrula a Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost solicitată de agenții de paza ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecție, având un comportament recalcitrant.
Polițiștii au depistat persoana în cauza, iar în urma discuțiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul sau a manifestat un comportament similar”, informează autoritățile.
„Noi vă plătim salariile. Aveți doar 3 luni în Poliție. Nu meritați să purtați haina statului!”, le-ar fi zis deputații polițiștilor care au intervenit, potrivit surselor GÂNDUL.RO.
Se pare că cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public.
Potrivit surselor citate , cei doi bărbați sunt deputații Solomon Adrian și Stativă Irinel Ioan, care au fost sancționați cu 1.600 lei, respectiv 1.000 de lei.
Deputatul aparține de circumscripția electorală nr.39 Vaslui, fiind validat în funcție pe 21 decembrie 2016 prin HCD nr.122/2016.
Grupul parlamentar – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat
Luări de cuvânt: 150 (în 76 sedinte)
Propuneri legislative inițiate: 69, din care 19 promulgate legi
Întrebari și interpelari: 1
Moțiuni: 2
Deputatul aparține de circumscripția electorală nr.39 VASLUI și a fost ales în funcție pe 21 decembrie 2016 prin HCD nr.122/2016.
Grupul parlamentar – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat
Luări de cuvânt: 10 (în 9 sedinte)
Propuneri legislative inițiate: 44, din care 10 promulgate legi
Moțiuni: 2