PETIȚIE. Pensionarii amenință cu proteste de stradă. Ce surse propun pentru creșterea pensiilor cu 40%

PETIȚIE. Pensionarii amenință cu proteste de stradă. Ce surse propun pentru creșterea pensiilor cu 40%
Publicat: 07/07/2020, 17:49

Trei mari organizații de pensionari, care susțin că reprezintă interesele a aproape cinci milioane de persoane, au transmis că se pregătesc să protesteze în stradă, în seprembrie, dacă statul nu le mărește pensiile cu 40%. Pentru finanțarea măririi veniturilor, ei propun amânarea virării contribuțiilor la Pilonul și apelarea la rezervele Băncii Naționale a României.

Liderii a trei mari organizaţii de pensionari au cerut, marţi, Guvernului să respecte legislaţia în vigoare, care prevede majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie şi au avertizat că, dacă doleanțele nu le sunt satisfăcute, vor da Guvernul în judecată și vor organiza mitinguri de protest, în septembrie, relatează Agerpres.

Este vorba de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România.

Pensionarii propun ca soluții pentru pentru creşterea pensiilor cu 40% din septembrie amânarea cu un an sau doi a virării contribuţiilor la Pilonul 2 şi apelarea la rezervele Băncii Naţionale.

„Anul acesta este o problemă”

„Dacă chiar este o problemă pandemia, şi într-adevăr este acel şomaj tehnic, acele unităţi care şi-au încheiat activitatea, nu şi-au dus activitatea în continuare, nu mai vin contribuţii din această cauză, există o rezervă uriaşă, şi noi am propus-o, ca suma care se transferă la fondurile administrate privat, acea sumă de 9 miliarde care spuneam că este în bugetul pentru anul acesta, poate să fie amânată, prorogată cu un an sau doi, că într-adevăr anul acesta este o problemă, şi atunci sunt destui bani ca să se asigure acel 40% prag de creştere a pensiilor pe care le avem. Aceste lucruri nu sunt văzute şi nu sunt aplicate de Guvern în ceea ce priveşte sustenabilitatea. Se vorbea de problema datoriilor pe care le au companiile la bugetul asigurărilor sociale de stat. Avem lista lor: 18 miliarde. Cât din acestea vin să susţină această acţiune (de creştere cu 40% a pensiilor, n.r.) care este pentru acest an? Guvernul nu spune nimic de acest lucru. I-am arătat ministrului de Finanţe aceste probleme”, a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale „Unirea” a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu, citat de Agerpres.

Liderul Uniunii Generale a Pensionarilor din România, Toma Neamțu, a anunțat că 50.000 de pensionari au semnat o solicitare de acţionare în justiţie a Guvernului, dacă nu va aplica legea ce prevede mărirea pensiilor cu 40% din septembrie.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, luni, că mărirea pensiilor cu 40% la 1 septembrie ar putea avea consecințe nefaste. „Ar fi o tragedie să faci măriri peste posibilităţile pe care le ai, după care să revii şi să ajungi la tăieri! Aşa ceva, după părerea mea, ar fi o tragedie şi nimeni nu-şi doreşte. Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice, în foarte scurtă vreme, ne va indica poza corectă a încasărilor la buget în acest moment”, a spus minisrrul Muncii.

Ministrul de Finanțe a explicat de ce nu este un susținător al creșterii pensiilor cu un procent de 40%. „10% înseamnă anul viitor un punct procentual creşterea cheltuielilor bugetare, înseamnă foarte mult. 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice. Este un cost mult prea mare pe care nu putem să îl ducem. 40% era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere cu 4%. Într-o perioadă de criză este dezastru pentru România”, a declarat Florin Cîţu.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...