Când românul și-o face cu mâna lui, nu e cazul să caute vinovați prin preajmă sau prin cine știe ce cercuri oculte sau state paralele. Când ești paralel cu „Mani pulite”, ți-o iei de nu ai aer! Asta se întâmplă și la noi. Mă așteptam. Cresc cazurile de infectați cu corona precum ambrozia printre șinele de cale ferată. Credeți că a venit cumva grindina și a dat cu SARS-Cov2 în populație? Nu. Relaxare a însemnat și contaminare. Din simplul motiv că, după două luni și jumătate de restricții majore, de stare de urgență, majoritatea cetățenilor și-au băgat picioarele în orice măsură sanitară, de prevenție. Li s-a rupt. Manfișism cât cuprinde. La greu.
Daca vrei să vezi cum gândește românul, e de ajuns să intri într-un spațiu închis să faci cumpărături. Azi, când cifra a crescut alarmant la 592 cazuri noi, când baletează printre noi circa 1500 de asimptomatici care s-au cerut free din spitale și nu ii monitorizează nimeni pe unde umblă, am avut o mică discuție contradictorie cu casierul de la un Shop & Go. Când să intru, el stătea ca un bondar transpirat, cu tricoul săltat peste burta îndestulătoare, proptind ușa de la intrare și fumând simandicos. După mine a intrat o comorbidă, la vreo sută de kilograme, împingând un cărucior în care dormea un bebeluș. Ea, cu masca pusă un pic mai sus de bărbie. Nasul la liber. În doi timpi și trei miscări, a ajuns și bondarul fumăcios la tejghea. Și el cu masca pusă de fantezie, cu nasul neacoperit și fără mănuși, deși învârtea produsele și banii printre degetele asudate fără a se gândi o secundă că riscul de contaminare era unul crescut. I-am spus frumos doamnei cu comorbiditate vizibilă (obezitate cat cuprinde!), că ar fi bine să își pună masca conform sfaturilor medicilor, adică pe nas. S-a isterizat instant. A început să urle că ea nu poate să respire și că nu ii pasă. Ba m-a întrebat și dacă mi-e frică să nu mă îmbolnăvească cumva. De după gemulețul de plastic al tejghelei, casierul a găsit momentul să se răzvrătească și el, să-mi explice că nici lui nu-i ajunge aerul în plămani. Ce să le mai zici? Am plecat dezgustată. Aștia sunt, n-ai ce să le faci, educația o primești de mic , de la părinți, apoi urmează cea din scoală, apoi autoeducația. Și vorba bunicului meu, nu putem schimba noi lumea. Omul se schimbă doar dacă i se impune schimbarea – că atunci când e nevoit să mai plătească o taxă în plus (nimeni nu e mai presus de lege, nu?) – sau când el însuși își doreste să devină mai bun, mai educat, mai deștept. Altfel, rămane acolo, că așa îi place, la baza scării, cu burta mare, cu gura și mai mare și revolta din ficați pană-n gât la orice sfat venit spre el cu bune intenții.
Avem 592 cazuri noi, azi, 10 iulie 2020. Vinerea neagră. Nici în starea de urgență nu s-a ajuns la cifra asta record. Și o să avem și mai multe. Abia acum încep să se vadă simptomele relaxării totale. Numărăm și vreo 3300 de cadre medicale care au fost infectate, iar 23 dintre ei deja sunt îngropați. Există, însă, mulți cărora nu le pasă. Multul ăsta, adunătura de ignoranți, de sceptici, de needucați, de aroganți, nu crede în lacrimile celorlalți. În suferințele altora. Unii zic că nu cunosc niciun caz din jurul lor să fi luat covid. Eu cunosc. Am prieteni care sunt și acum internați la Matei Balș. O familie întreagă. Am luat interviu medicului anestezist Alida Moise, actualul director de la Spitalul Gerota, la o lună de la externare. Și am văzut cu ce se confruntă și acum. E-adevarat, a scăpat, după chinuri groaznice și o intubare de 10 zile, dar încă se luptă cu niște sechele urâte ale bolii. Dar ce poți să le explici unor târtani?
Uitați-vă în jurul nostru. Grecii sunt gazde primitoare, dar sunt pe punctul de a testa toți romanii care vor să intre pe teritoriul lor. Noi mai testăm ceva la frontiere? De fapt, noi cât testăm? Că până acum ce era mai important nu am aflat. Numărul de persoane testate, nu teste. Statistic ni se dau doar numărul testelor, ori există persoane care au fost testate și de zece ori. Asta înseamnă că testații sunt un număr insignifiant din populație. Oamenii vor la mare, la munte, vor vacanță. Tinerii vor discoteci, cluburi, dezmăț…fiecare cu etapele lui de ars în viață, cum îl duce capul. Pe unii, starea de urgență i-a transformat în obezi. Au căpătat o comorbiditate pe care nu o aveau. Alții, sufera de comorbidități de care habar nu au și poate se întâlnesc cu prieteni de-ai lor asimptomatici care habar nu au ei înșiși că zace în ei covidul. Toate bâlbele si greșelile, din care cea mai mare a fost aceea de a conduce țara din martie până acum prin ordin de ministru și nu prin lege trecută prin parlament, ne costă scump. Pe alții, chiar viața. Și unii nu aveau 80 de ani, ci 30, 39, 45… Mulți dintre ei coronasceptici. Nu-i păcat de tinerețea lor? Mie îmi vine să plâng. Toate greșelile individuale se plătesc.
Bref. Cred că salvarea noastră de acest virus extrem de contagios stă în conștientizare, în educare. Nu mă interesează, în criza asta sanitară pe care o trăim să văd pe ecrane tot felul de fufe care se scălămbâie pe bani mulți să-și arate siliconizările, nu m-a interesat niciodată bârfologia, prosteala, vlogăreala si pamfletăreala televizată, feisbucismele, twitărismele, instagramismele. Din simplul motiv că timpul meu e prea valoros. M-am întrebat, însă, unde a dispărut rolul presei de a educa, nu numai de a informa și de a distra sau chiar îndobitoci populația cu emisiuni de budoar sau mahala. Unde???
La ora actuală, prin România bântuie două virusuri contagioase și extrem de periculoase: ignoranța si prostia. La braț cu Covidul. Și dau zilnic bairam.
Personal, m-am săturat în perioada asta de câți Toma Necredinciosul am întâlnit. Coronavirusul ăsta nu are în el nimic divin. Este acelular. Și invizibil. Nu o să le apară niciodată în față să se prezinte cu condescendență și să le ceară prietenia. O să se infiltreze tăcut și o să facă ravagii. Pe termen lung și, din păcate pentru unii, ireversibile. Când toți, de la mic la mare, vor conștientiza pericolul, abia atunci vom vedea și luminița de la capătul tunelului. Cred că e momentul ca fiecare să se întrebe dacă mai are sau nu instinct de conservare. Că dacă instinct de conservare nu e, nimic nu e…