GÂNDUL LIVE. Cristian Barbu, vicepreședinte ALDE București: „Vă spun că orice luptă începe cu comandantul” / Cum va vota ALDE în privința legii ce vizează carantinarea și izolarea

Publicat: 13/07/2020, 12:48
Actualizat: 13/07/2020, 14:30

Cristian Barbu, vicepreședinte ALDE București, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre cum va vota ALDE în privința legii ce vizează carantinarea și izolarea în vreme de pandemie. Acesta a discutat și despre situația asimptomaticilor, care ar trebui să fie conștienți că pot da virusul mai departe, acest fapt echivalând cu o formă de „terorism”.

„Pentru că provin din rândul cadrelor militare, vă spun că orice luptă începe cu comandantul. Guvernul ar fi trebuit să conducă lupta. El ar fi trebuit să aibă planul, alături de președinte. Am ajuns în următoarea situație: descoperiți în fața unei situații grave – pandemia.

„Această lege trebuie să dea un răspuns clar”

Lucrurile au fost tergiversate, din punct de vedere al educației. Presiunea asupra acestei legi, care trebuie să dea răspuns celor 20 milioane de oameni, dar și celor 1.000 din P-ța Victoriei, dar și celor care nu cred și care au o viziune aparte.

Această lege trebuie să dea un răspuns clar, să fie conform Constituției și de aici și grija deosebită de a nu produce un document care să fie aruncată politic de colo-colo.

Nuanța politică trebuie să rămână în planul 2. În afara acestei legi există o stare rațională între noi. Legea nu va rezolva aceste probleme. Am ajuns în această situație deoarece comunicarea a fost extrem de deficitară.

Situația în sine capătă o nuanță personală și pentru că s-au asociat în comunicări comorbiditățile.

„S-a creat impresia că doar unii pot fi infectați cu Covid, alții nu…”

S-a creat impresia că doar unii pot fi atacați de Covid, alții nu. Ce se întâmplă dacă într-o zonă se instituie starea de urgență? Îi rupem pentru o lună pe oamenii de acolo de educație? Au dreptul la educație când sunt izolați?

Așa cum am spus legea este acum într-o perioadă de așezare pe realitatea din România, dar și pe perspectivă, pe viitor. Avem câteva lecții învățate din trecut. Legea se va referi la ce va fi. ALDE va vota cu poziția rezonabilă a legii, dacă amendamentele vor fi luate în seamă, discutate și aprobate.

Ideea cu asimptomaticii este una delicată. Din punctul de vedere al internării, ar trebui să existe din partea lui o poziție. E sau nu de acord?

În momentul în care ne-am asumat faptul că nu doresc să fiu internat și sunt supravegheat permanent medical, îmi asum altceva: că am condiții pentru izolare acasă.

Dacă starea de sănătate se agravează, pot fi internat. Deoarece devine din asimptomatic simptomatic.

În România am efectuat 14.000 de teste și avem 500-600 rezultate pozitive pe zi…Dacă facem 140.000 de teste pe zi vom avea 5.000-6.000?

Cifrele pentru testare în România sunt extrem de slăbuțe. Asimptomaticii trebuie să înțeleagă că sunt purtători de viruși și chiar donatori. Dacă știi că ești bolnav și dai altuia, este o problemă aproape egală cu terorismul!”, a declarat Cristian Barbu la GÂNDUL LIVE.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...