Revendică una dintre cele mai valoroase colecții donate Muzeului Național de Artă! Printre operele pe care le cere în instanță se află tablouri semnate de Tonitza, Iser sau Petrașcu (EXCLUSIV)

Una dintre cele mai valoroase colecții donate Muzeului Național de Artă din București face obiectul unui proces de răsunet. Este vorba despre colecția ”Dr. Sandu Lieblich”, alcătuită din 50 de obiecte de artă, picturi şi grafică românească, iar piesele de rezistenţă sunt reprezentate de lucrări impresionante ale unor artiști celebri precum Iosif Iser, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, M. H. Maxy şi Nina Arbore, cărora li se adaugă lucrările pictorului, arhitectului și eseistului Marcel Iancu – 2 tablouri în ulei şi 5 de grafică.

GÂNDUL.RO vă prezintă informații în exclusivitate despre acest proces care – ținând cont de contextul artistic cu totul deosebit – poate fi etichetat, fără teama de a greși – drept… numai bun de pus în ramă.

Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țara noastră. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, fiind înființat în 1948 și  găzduit chiar de Palatul Regal din Capitală. Muzeul Național de Artă apare, acum, în postura de ”pârât”, iar scenariul a avut ca punct de pornire acțiunea declanșată de moștenitoarea lui Aurel Lieblich, fratele doctorului Sandu Lieblich (1901-1971), cel care a donat Muzeului Colectiilor de Artă  – în 1979 – impresionanta ”Colectie Sandu Lieblich”, o colecție în care medicul adunase picturi celebre semnate, printre alții, de Iosif Iser, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza.

Diana Ecaterina Marian revendică o colecție de valoare inestimabilă

Moștenitoarea lui Aurel Lieblich, Diana Ecaterina Marian, a deschis un proces prin care solicită ca respectiva donație – nr. 4597/1979 – să fie declarată nulă, dorind să intre în posesia operelor de artă care se află, acum, la Muzeul Național de Artă al României.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, București, Diana Ecaterina Marian a cerut instanței ”constatarea nulității absolute a Contractului de donație autentificat sub nr. 4597/12/12.12.1979, a Ofertei de donație nr. 2471/25.09.1979 și a Dispoziției nr. 730/05.12.1979”. Totodată, moștenitoarea lui Aurel Lieblich a cerut ca Muzeul Național de Artă să restituie bunurile donate, precum și  – în subsidiar – ”plata unor despăgubiri”.

Diana Ecaterina Marian a deschis acest proces spectaculos considerând că donația făcută de Aurel Lieblich ar fi fost încheiată în baza Dispoziției nr. 730/05.12.1979, ”care reprezintă un act de putere publică și care ar fi exclus consimțământul donatorului de la acea vreme, fiind așadar un act impus de autoritățile comuniste”. 

Muzeul Nați0nal de Artă a invocat ”lipsei calității procesuale active a reclamantei”

În susținerea cererii de chemare în judecată, Diana Ecaterina Marian a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză și interogatoriu. Pe de altă parte, Muzeul Național de Artă al României a depus o întîmpinare prin care a cerut instanței ca solicitarea moștenitoarei lui Aurel Lieblich să fie respinsă, invocând ca argumente mai multe excepții printre care și cea a ”lipsei calității procesuale active a reclamantei”.

Potrivit instanței de judecată, acțiunea formulată de  Diana Ecaterina Marian are ”caracter personal-patrimonial, întemeiată pe răspundere civilă contractuală”.

Analiza Contractului de Donație autentificat sub nr. 4597/12.12.1979 (f.9-23) a evidențiat faptul că acesta a fost încheiat între Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România cu donatorii Aurel Lieblich și Charlotta Lieblich.

”Conform articolului 36 din Codul de Procedură Civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”, precizează instanța de judecată.

 Astfel, justificarea calității procesuale active în prezenta cauză se realizează prin calitatea de succesor în drepturi ai donatorilor, preluând drepturile și obligațiile acestora, astfel cum ele se regăseau în patrimoniul lor la momentul deschiderii succesiunii”

Extras din motivarea instanței

Moștenirea bunurilor aflate în patrimoniul defunctului, dar nu a și a celor înstrăinate de acesta în timpul vieții

Informațiile obținute, în exclusivitate, de GÂNDUL.RO transmit că instanța a analizat Certificatul de moștenitor nr. 1013/13.07.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 3, în dosar nr. 1013/1993 (f.28,29), iar concluziile lor nu au fost cele pe care le-ar și așteptat moștenitoarea lui Aurel Lieblich. Este este, într-adevăr, un moștenitor testamentar, dar…

S-a constat că Diana Ecaterina Marian ”are calitatea de moștenitor testamentar, iar nu legal, fiind un legatar universal, dobândind toate bunurile care s-au regăsit în patrimoniul defunctului Aurel Lieblich, în speță, un imobil menționat în certificatul de moștenitor”. Diana Ecaterina Marian a cerut instanței restituirea obiectelor de artă donate de Aurel Lieblich Muzeului Național de Artă al României, numai că apare o ”problemă”. Bunurile care au fost înstrăinate de Aurel Lieblich – Contractul de donație autentificat sub nr. 4597 – nu pot reprezenta o ”moștenire” care să fie revendicată de urmașii acestuia.

”Astfel, având în vedere faptul că reclamanta (n.red. –  Diana Ecaterina Maria) are calitatea de succesor în drepturi al donatorului numai cu privire la bunurile dobândite de la acesta prin legat, conform testamentului, instanța reține faptul că aceasta este străină de bunurile urmărite prin prezenta acț iune, ca urmare a anulării contractului de donație”

Extras din motivare

”Potrivit legii, moștenitoarea lui Aurel Lieblich a dobîndit doar drepturile transmise de donatorul-defunct, menț ionate expres în testament și confirmate prin Certificatul de moștenitor nr. 1013/13.07.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 3, în masa succesorală, la momentul decesului, oricum nemaifiind bunurile vizate de reclamantă, acestea ieșind din patrimoniul defunctului la momentul transmisiunii lor prin donație”, precizează judecătorii.

”Bunurile donate în timpul vieții de defunct nu mai puteau face obiectul vreunei transmisiuni”

În această primă fază a procesului, instanța de judecată a constatat că moștenitoarea lui Aurel Lieblich – chiar dacă se consideră deținătorul de drept al bunurilor acestuia, inclusiv al ”Colectiei Sandu Lieblich” -, ”nu este continuatoarea personalității juridice a donatorului cu privire la bunuri care nu se mai aflau în patrimoniul acestuia la momentul deschiderii succesiunii, nefăcând obiectul vreunei transmisiuni”.

Diana Ecaterina Marian este un ”veritabil terț în raport cu actele juridice” pe care le contestă – au constatat judecătorii -, iar anularea acestora nu poate fi făcută.

Pentru ca totul să fie cât mai bine explicat, este evident că Diana Ecaterina Marian are calitatea de ”legatară universală”, revenindu-i, astfel, întreaga masă succesorală, numai că bunurile pe care Aurel Lieblich le-a donat în timpul vieții ”nu mai puteau face obiectul vreunei transmisiuni, acesta neputând să transmită mai multe drepturi decât avea la momentul decesului”.

Hotărârea instanței: ”Nu se poate prezuma că nu a existat consimțământul defunctului-donator”

Diana Ecaterina Marian a încercat să îi convingă pe judecători că a existat ceea ce se numește ”viciu de consimțământ”, pornind de la ideea că Aurel Lieblich a făcut respectiva donație către Muzeul Național de Artă al României fiind ”constrâns” de autoritățile comuniste din acea perioadă.

Numai că instanța a ajuns la o cu totul altă concluzie. ”Reclamanta nu a făcut dovada concretă și efectivă a niciunui viciu de consimțământ, ori chiar a lipsei totale a consimțământului, în condițiile în care chiar la dosar există manifestările de voință, clare și neechivoce din partea donatorilor de a dona bunurile, conform anexei la Contractului de donație autentificat sub nr. 4597/12.12.1979”. 

Suplimentar, judecătorii menționează în motivare că dacă Aurel Lieblich ar fi fost forțat să facă respectiva donație către Muzeul Național de Artă al României, atunci ar fi putut, după încetarea regimului comunist, întreprindă demersuri pentru a anula Contractul de donație a cărui anulare este solicitată, acum, de moștenitoare. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat, iar intervenția autorităților comuniste pentru a-l obliga pe Aurel Lieblich să înstrăineze operele de artă nu poate fi demonstrată.

Judecătorii au admis ”lipsa calității procesuale active” și au respins cererea de chemare în judecată a Muzeului Național de Artă al României, ”ca fiind introdusă de o persoană care nu are calitate procesuală activă”.

Din informațile noastre, Diana Ecaterina Marian a atacat prima decizie, iar acum se află în proces la Tribunalul Bucuresti, acolo unde încă nu s-a stabilit un termen de judecată. GÂNDUL.RO va urmări întreaga desfășurare a acestui proces spectaculos și va oferi, în exclusivitate, toate informațiile.

Dr. Sandu Lieblich și colecția sa de artă construită în jurul unor nume importante ale artei românești interbelice

Medic, publicist și colecționar, dr. Sandu Lieblich (1901-1971) s-a numărat printre pasionații de artă reprezentativi ai secolului trecut. Formația sa profesională începută la Iași sub îndrumarea lui C.I. Parhon, a continuat la București. Într-o perioadă dificilă pentru comunitatea evreiască, Lieblich publică lucrarea „Rasele umane în lumina concepției endocrinologice”, un studiu care demonta teoria superiorității umane pe baze biologice.

”Puternic ancorat în lumea artistică bucureșteană, Dr. Lieblich face parte din cercul creat în jurul revistei Contimporanul, fiind în egală măsură atras de universul scriitorilor și de cel al artiștilor plastici avangardiști. Colecția sa de artă se construiește în jurul unor nume importante ale artei românești interbelice, Marcel Iancu, Iosif Iser, M. H. Maxy, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza”

Institutul de Istoria Artei

Grafica ocupă un loc important în colecția lui Sandu Lieblich, portretul doctorului realizat chiar de Marcel Iancu fiind una dintre piesele de rezistență. Marcel Iancu se remarcă atât ca arhitect modernist, fiind printre promotorii locuinței moderniste, dar și ca artist complex prin implicarea sa în diverse grupuri avangardiste, unde realizează pictură, grafică, scenografie sau măști. Portretul doctorului Sandu Lieblich, văzut în semi-profil, este construit cu o linie nervoasă, ce surprinde succint trăsăturile definitorii ale modelului.