Din 17 iunie 2016 și până în 18 noiembrie 2018, pe pagina sa de Facebook – „Ferma lui Ionuț”, un tânăr bihorean nu contenea să propovăduiască un stil de viață sănătos prin consumul de legume produse în propria-i bătătură și a și reușit într-un final să-și creeze o listă de clienți fideli care îi cumpără și acum, săptămânal, între 50 și 100 de kilograme de produse.
Mai nou însă, potrivit precizărilor făcute pentru GÂNDUL.RO, tânărul bihorean Ionuț Andrei Moldovan a dat promovarea legumelor sale pe Internet pe clienții din zona HoReCa și pe cei de la export (Austria), mulți mai stabili și mai constanți în ceea ce privește comenzile.
„Partea de livrare la domiciliu am frânat-o. Am început să export în Austria 200-300 de kilograme de legume săptămânal, adică aproximativ două tone de legume pe lună. Vorbim de tomate în proporție covârșitoare – 50%, apoi de ardei, vinete, castraveți, gogoșari etc.”, a declarat tânărul fermier, care a mărturisit că este mai eficient din punct de vedere economic să aibă clienți care colectează ei înșiși marfa, decât să livreze el, chiar și dacă la nivel local.
Ionuț a recunoscut că a sistat să mai posteze vestitele sale filmulețe motivaționale pe Facebook, pentru că ajunsese la un maximum de clienți locali cărora să le livreze. Trebuie explicat aici că tânărul a reușit să se promoveze cu succes în ultimii ani, în mediul online (Facebook plus website-ul care, în prezent, este nefuncțional).
„Continui să mai livrez, dar nu mă mai expun. (…) Mă orientez mai mult către export și livrare la restaurante. În plus, mama merge la piață și comercializează și ea legumele produse în fermă. În medie, în «Ferma lui Ionuț» sunt produse aproximativ 200 de kilograme de legume, pe o suprafață de 35 de ari de spații protejate, respectiv pe alte șapte hectare pe care sunt cultivate atât legume, cât și cereale”, a adăugat fermierul bihorean.
El a adăugat că, pentru mica exploatație a sa și a familiei sale, perioada de pandemie a reprezentat o gură de aer, iar tânărul fermier bihorean a mărturisit că, într-unele perioade din starea de urgență, a dus-o mai bine ca în aceeași perioadă a anului trecut.
„Din fericire pentru noi, agricultorii, oamenii nu se lasă de mâncat; nu iau de la gură”, a conchis tânărul fermier.
În urmă cu patru ani, exploatația lui Ionuț avea să primească o injecție de capital de 50.000 de euro, fonduri nerambursabile de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin subMăsura 6.1 din PNDR 2020.
În septembrie 2015, Ionuț Andrei a depus la AFIR cererea de finanțare pentru instalarea tinerilor fermieri, solicitând sprijin pentru ferma proprie. Contractul a fost semnat în luna martie 2016 și finalizat în noiembrie 2018.
Obiectul de activitate al fermei bihoreanului este cultura legumelor în câmp și în spații protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafețelor, atât de teren, cât și de spații protejate.
Până la momentul depunerii proiectului, solicitantul nu deținuse nici o exploatație agricolă. Exploatația înființată în 2015 avea o suprafață de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii.
Ferma provine din comasarea a două exploatații, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioada de 11 ani.
Într-un testimonial acordat celor de la AFIR, Ionuț a recunoscut că este pasionat de agricultură deoarece îl pune mereu în situații care îl provoacă, „uneori imprevizibile”, fie din cauza vremii, a utilajelor sau a oamenilor cu care lucrează.
„În fiecare sezon apar lucruri pe care trebuie să le rezolvi”.
„Mă fascinează și faptul că, în fiecare an, am ocazia să văd cum dintr-o sămânță de câțiva milimetri ajunge să crească o planta de câțiva metri, de la care în final culeg roade gustoase și sănătoase de care mă pot bucura eu și alți oameni pe mesele cărora ajunge.
„Apoi am hotărât să fac ceva mai mult pentru clienții mei și tot odată să mă adaptez la secolul XXI, în care toate lucrurile se fac pe Internet. Așa că, pe lângă metoda clasică de a vinde legume în piață, am început să livrez legume la domiciliu clienților mei, care acum își comandă legume de la mine pe Internet.
„Deși la început am fost sceptic că cineva va vrea să cumpere legume online, având în vedere câte piețe și supermarketuri sunt în oraș, am rămas surprins că după câteva zile, după ce am început să mă promovez în mediul online, peste 10.000 de oameni din toată țara au fost foarte încântați de ideea aceasta și câteva sute chiar au comandat.
„Așa că, de doi ani, am început să mă dezvolt și mai frumos și să îmi deschid ochii la și mai multe oportunități în agricultură, pe care sper să le pot fructifica atât cu forțe proprii, dar mai ales cu sprijinul fondurilor europene”, preciza Ionuț Andrei Moldovan în testimonialul acordat AFIR.
AFIR anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru subMăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2020). Sesiunea se desfășoară în intervalul 15 iulie, ora 09:00 – 15 octombrie 2020, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor alocate acestei sesiuni.
Fondurile totale disponibile prin subMăsura 6.1, pentru sesiunea din acest an, sunt în valoare de 43.022.207 euro, din care 20.000.000 euro reprezintă alocarea pentru tinerii fermieri din diaspora.
„Precizăm că este prima dată în acest exercițiu financiar, 2014 – 2020, când există o alocare distinctă pentru tinerii fermieri din afara granițelor țării”, au declarat reprezentanții agenției.
Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (15 iulie – 15 august) este de 90 de puncte și scade la 85 de puncte pentru a doua etapă (16 august – 15 septembrie), iar pragul minim de depunere este de 25 de puncte, aferent perioadei 16 septembrie – 15 octombrie 2020.
Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației agricole.
Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.
Cererile de finanțarea se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată subMăsurii 6.1, iar depunerea documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției.
Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii.
„Subliniem faptul că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată”, au mai adăugat specialiștii AFIR.