Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că le recomandă persoanelor diagnosticate cu COVID-19, boala provocată de noul tip de coronavirus, să se interneze în spital măcar câteva zile.
După o videoconferință susținută împreună cu prefecții din teritoriu, șeful Guvernului a spus că este important ca persoanele testate pozitiv pentru noul coronavirus să rămână cel puțin cinci zile în spital pentru ca medicii să aibă posibilitatea de a face investigațiile medicale necesare, potrivit Hotnews.
Totodată, premierul Ludovic Orban a adăugat că au fost înregistrate cazuri în care noul coronavirus a provocat agravări extrem de rapide în ceea ce privește starea de sănătate a pacienților, de aceea este foarte important ca persoanele diagnosticate cu COVID-19 să beneficieze de supraveghere medicală pentru a evita deteriorările fulminante ale stării de sănătate.
„Orice om diagnosticat cu COVID are nevoie de o investigație medicală. Sunt evoluții fulminante. Sfatul meu pentru români să stea măcar cinci zile, nu doar 48 de ore, să fie urmăriți, să facă analize mai aprofundate, pentru a fi în afara oricărui pericol”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Numărul de noi cazuri de COVID-19 înregistrate în România este din ce în ce mai mare, apropiindu-se de 800 de noi cazuri diagnosticate într-o singură zi.
Astfel, vineri au fost înregistrate, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 799 de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus față de joi, din 18.986 de teste efectuate. De la începutul pandemiei au fost confirmate 35.802 infecții cu noul tip de coronavirus. Dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19, 22.189 s-au vindecat, iar 1.971 au decedat.
Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Între timp, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, susține că România s-ar putea confrunta, începând din toamnă, cu „un tsunami” de COVID-19 dacă autoritățile nu vor lua măsuri.