Străinii din afara UE, ajutați să continue să lucreze în România. Violeta Alexandru: „Asta nu înseamnă că ei vor lua din șansele românilor care doresc să muncească”

Străinii din afara UE, ajutați să continue să lucreze în România. Violeta Alexandru: „Asta nu înseamnă că ei vor lua din șansele românilor care doresc să muncească”
Mai mulți cetățeni din Sri Lanka și-au găsit de muncă la Cluj, după ce au fost concediați în Botoșani / Foto: Facebook Violeta Alexandru
Publicat: 20/07/2020, 19:10

Cetățenii din țări non-UE aflați în România, dar al căror contract individual de muncă a încetat și vor să se reangajeze, vor fi sprijiniți de își găsească un job, în baza unui protocol de cooperare încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a încheiat un protocol de cooperare cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea sprijinirii cetățenilor non-UE cu ședere legală în România, cărora le-au încetat contractele individuale de muncă și doresc să se reangajeze în România, a transmis luni Ministerul Muncii și Protecției Sociale, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Muncii, documentul stabilește un set unitar de reguli și cerințe organizatorice pentru gestionarea eficientă a situației acestor persoane și creează posibilitatea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă de a le contacta  pentru a le oferi servicii specializate în vederea încadrării în muncă.

„Dincolo de soluționarea multiplelor urgențe din ultima vreme, am considerat că este de datoria noastră să găsim o soluție instituțională durabilă și pentru lucrătorii non-UE din România, pentru a le asigura acestor oameni, pe termen lung, o rezolvare dacă le încetează contractul de muncă inițial, indiferent din ce motiv, și dacă ei doresc să continue să muncească în România. Așa cum am spus în repetate rânduri, încurajăm munca și deși intră în responsabilitatea IGI situația acestor oameni, Ministerul Muncii a luat inițiativa de a elabora si semna un protocol care să aducă o soluție instituțională. Doar printr-o colaborare activă între toate instituțiile care pot sprijini cetățenii care doresc să lucreze în România putem fructifica dorința acestor oameni. Asta nu înseamnă că ei vor lua din șansele românilor care doresc să muncească. Când un angajator caută forță de muncă, prima ofertă se face celor aflați în baza de date a AJOFM și doar în măsura refuzului, se apelează la cetățeni din afara spațiului comunitar.”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Care este procedura

Conform documentului citat, IGI, prin structurile teritoriale, va transmite agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, situația nominală a străinilor care se află pe teritoriul României, cu ședere legală, al căror contract individual de muncă a încetat și pentru care IGI a primit informări de la angajatori.

Ulterior, în baza acestor informații, NOFM va identifica cetăţenii străini înregistrați în evidențele proprii, iar persoanele neînregistrate vor fi contactate de agențiile județene pentru a beneficia de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, necesare reintegrării lor în piața muncii.

„În baza protocolului încheiat între cele două instituții, ANOFM va transmite structurilor teritoriale pentru imigrări situația străinilor care s-au înregistrat în evidențele agențiilor teritoriale ca șomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă, precum și rezultatul serviciilor oferite”, a transmis Ministerul Muncii.

Câți cetățeni străini se află legal în România

Protocolul vine la două luni după ce un grup de 36 de muncitori din Sri Lanka, care lucrau în Botoșani, au fost concediați după ce unul dintre ei s-a infectat cu COVID-19, și trimiși pe aeroportul Otopeni. Niciunul nu dorea să se întoarcă acasă, ci voiau să lucreze în România, iar în urma apelului Violetei Alexandru și-au găsit de lucru la o firmă din Cluj.

Pe de altă parte, în cazul altor muncitori din această țară, la începutul lunii februarie, polițiștii din Harghita au deschis un dosar penal in rem pentru incitare la ură și discriminare, după ce sute de săteni din localitatea Ditrău au protestat față de angajarea a doi muncitori din Sri Lanka, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discrimitării s-a autosesizat în acest caz. Cei 5.000 de locuitori din Ditrău spuneau că imigranții vor pune în pericol sănătatea comunității și tradițiile culturale.

Potrivit statisticilor IGI, în anul 2019 au fost depuse 33.634 cereri pentru eliberarea avizului de angajare (creștere de 177,5% comparativ cu 2018). Este vorba de avize pentru 31.169 de lucrători permanenți și 1.460 de detașați.

La finalul anului 2019 erau în total 137.619 de străini aflați în mod legal pe teritoriul României (cu 14,3% mai mulți comparativ cu 31.12.2018), dintre care 84.228 cetățeni ai unor state terțe și 53.331, cetățeni ai statelor membre UE și SEE.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar