Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a fost confirmat cu coronavirus

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a fost confirmat cu coronavirus
Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România (FOTO-Arhivă: Sebastian-Marcovici/Mediafax Foto)
Publicat: 23/07/2020, 21:55
Actualizat: 23/07/2020, 23:53

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor din România, a fost confirmat – în cursul zilei de luni, 20 iulie – cu coronavirus şi este internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, împreună cu soția sa, care este și ea infectată.

Acesta s-a testat, după ce, în weekendul trecut, a participat la o adunare prilejuită de un stabor (judecată ţigănească) în judeţul Argeş (aflat în topul infectărilor cu coronavirus-n.r.), potrivit Mediafax.

„Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (Sighişoara, soția sa – n.r.) aici, acum. (…) Eu am fost în contact cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului şi aceştia toţi trei au ajuns la spital. Acum îmi e teamă şi mie şi am zis să vin să îmi fac şi analize şi mi le repet. Eu am venit să îmi fac analize”, a declarat Dorin Cioabă, joi seara, pentru Agerpres.

Acesta îi îndeamnă pe romi să aibă încredere în medici şi să meargă la spital să se testeze, iar dacă sunt bolnavi, să rămână internaţi, pentru a fi vindecaţi.

„Să meargă la spital în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să îi salveze nimeni”, a mai spus Dorin Cioabă.

La sfârşitul lunii martie, un unchi şi o mătuşă din familia lui Dorin Cioabă au murit din cauza coronavirusului.

„Aveau 70 de ani și au fost în Turcia, cu avionul. Nu știu dacă s-au infectat acolo sau din avion, dar – să recunoaștem – mai aveau și alte boli”, a declarat Dorin Cioabă, joi seară, la Antena 3.

Numărul noilor cazuri cu coronavirus crește în continuare. România a raportat în ultimele 24 de ore 1.112 de noi cazuri de infecție cu coronavirus

România a raportat în ultimele 24 de ore,  1.112 de noi cazuri de infecție cu coronavirus, din 20.085 de teste, un nou record. Din 20.085 de teste efectuate in ultimele 24 de ore, 8.107 au fost realizate  la cerere.

La ATI sunt internați 285 de pacienți. In ultimele 24 de ore au fost înregistrate 25 de decese, toate decesele prezentând comorbidități. La nivel național, au fost prelucrate 1.030.692 de teste.

Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

România a raportat în perioada 21-22 iulie, 1.030 de cazuri noi de infecție cu coronavirus din 24.877 de teste noi, un record în această privință.

Ludovic Orban spune că e dificilă impunerea portului măștii în aer liber: „Ce ar fi fost dacă impuneam ca cei care merg la plajă să stea cu masca, să intre în apă cu mască? Sunt nişte limite!”

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că este dificilă impunerea purtării măştii peste tot în aer liber, în special în perioada verii, iar cel mai mare risc de transmitere a coronavirusului apare în spaţii închise. Şeful Guvernului a mai spus că nu își imaginează cum ar fi fost ca turiştii care merg la plajă sau care intră în apă să poarte obligatoriu mască şi a precizat că există totuşi nişte limite.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată