Orban, despre nevoia de medici din spitalele COVID: Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, o să apelăm la detaşări

Orban, despre nevoia de medici din spitalele COVID: Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, o să apelăm la detaşări
Orban, despre nevoia de medici din spitalele COVID: Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, o să apelăm la detaşări / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 24/07/2020, 19:55
Actualizat: 06/04/2021, 18:29

Ludovic Orban a declarat, vineri, că în ceea ce privește nevoia de medici din cadrul spitalelor COVID din capitală, prima soluție va fi voluntariatul, iar dacă nici acesta nu va fi îndeajuns, se va apela la detașările de personal medical, plătite suplimentar cu 50%.

Voluntariatul, prima soluție

Premierul spune că în cazul în  care voluntariatul nu va rezolva nevoia de personal medical, se va apela la detașări.

„Deocamdată, s-a solicitat către fiecare spital din Bucureşti lista cadrelor medicale din anestezie. (…) Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, care e primul pas prevăzut în lege, o să apelăm la detaşări. Reamintesc faptul că în lege s-a inclus ceea ce ne-am dorit, şi anume, a-i plăti suplimentar cu 50% pe cei care sunt detaşaţi. Deci aici, pe lângă conştiinţa care cred că ar trebui să funcţioneze la toate cadrele medicale, pentru că nu putem să lăsăm fără asistenţă medicală bolnavii, mai ales bolnavii cu simptome grave din secţiile de ATI, pe lângă conştiinţă, există şi un stimulent material pentru cei care sunt detaşaţi”, a afirmat Ludovic Orban vineri, scrie Agerpres.

Ludovic Orban spune că e dificilă impunerea portului măștii în aer liber: „Ce ar fi fost dacă impuneam ca cei care merg la plajă să stea cu masca, să intre în apă cu mască? Sunt nişte limite!”

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că este dificilă impunerea purtării măştii peste tot în aer liber, în special în perioada verii, iar cel mai mare risc de transmitere a coronavirusului apare în spaţii închise. Şeful Guvernului a mai spus că nu își imaginează cum ar fi fost ca turiştii care merg la plajă sau care intră în apă să poarte obligatoriu mască şi a precizat că există totuşi nişte limite. Acesta a comentat şi măsurile pentru limitarea răspândirii COVID, precizând că nu vrea să se ajungă la noi restricţii sau vreo măsură care să afecteze viaţa oamenilor şi care să aibă efecte negative asupra economie.

„Riscul cel mai mare de transmitere a virusului este în spaţii închise. În aer liber există riscul numai dacă e contact la o distanţă mică, timp de 15 minute şi aruncarea cu lichide de contact. Impunerea portului măştii peste tot în aer liber e foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât suntem vara. Ce ar fi fost dacă impuneam ca toţi cei care merg la plajă să stea cu masca, să intre în apă cu mască? Haideţi că sunt nişte limite. Purtatul măştii, în cazul în care ambele persoane poartă mască, probabilitatea de transmitere a virusului e aproape egală cu zero”, a declarat Ludovic Orban, în timpul unei vizite de lucru la Șantierul Naval Constanţa.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...