Alina Bârgăoanu: ”Ce știe Google și nu știm noi despre starea de spirit față de Coronavirus” (OPINIE)

Comportamentul nostru digital, citit cu atenție, poate oferi indicii prețioase cu privire la starea de spirit dominantă în societate. Ce spun căutările de pe Google despre conversația publică din România pe marginea pandemiei? Susțin ele ideea unei anumite oboseli, a unei uzuri a opiniei publice față de subiectul „coronavirus”?

„Toată lumea minte”. Minciuni și adevăruri digitale

În cartea intitulată provocator „Everybody Lies. Big Data, New Data and that the Internet Can Tell Us about Who We Really Are”, Seth Stephens-Davidowitz avansează ideea că imaginea pe care căutăm să o proiectăm în mediul digital sub forma postărilor, a like-urilor și share-urilor sau a profilului public este una contrafăcută (autorul folosește chiar termenul de „minciuni digitale”), în timp ce „adevărul digital” poate fi identificat studiind căutările de pe Google, numărul de vizualizări ale unui conținut digital, numărul de click-uri și frecvența de utilizare a cardului pentru cumpărături online.

Din postura de data scientist, autorul relevă faptul că sondajele nu mai reușesc să țină pasul cu evoluțiile opiniei publice, lăsând neexplorate tronsoane întregi ale climatului de opinie. În momente cruciale și cu încărcătură emoțională deosebită, cum ar fi alegerile, mai ales cele derulate într-un climat de opinie polarizat, zbuciumat, tocmai acele tronsoane lăsate terra incognita de metodele tradiționale de cartografiere sunt cele care ne izbesc sub formă de „surprize”, „rezultate care au dat peste cap estimările tuturor”, „răsturnări de situație”.

Iată câteva dintre exemplele cele mai mai spectaculoase.

În timpul campaniei electorale americane din 2016, căutările de pe Google formulate „Trump Clinton” au fost mult mai frecvente decât cele „Clinton Trump”, mai ales în statele unde existau mulți nehotărâți. Sau, judecând după sondajele de opinie, votanții comunității afroamericane ar fi trebuit să se prezinte masiv la vot și să voteze la fel de masiv împotriva candidatului Trump; rezultat care, probabil, a constituit un motiv de relaxare pentru echipa Clinton. Numai că analiza căutărilor pe Google cu privire la secțiile de votare și la cei doi candidați au relevat un foarte scăzut interes pentru alegerile prezidențiale din partea acestei comunități.

Evident, autorul își ia suficiente precauții: „Google nu l-a prezis pe Trump”. Dar sunt suficiente argumente în favoarea tezei că, studiat cu atenție și cu instrumente științifice, comportamentul nostru digital, mai ales cel care nu este influențat de ceea ce sociologii numesc „dezirabilitatea socială” poate oferi indicii solide cu privire la tonalitățile dominante ale conversației publice.

 Curba interesului s-a aplatizat mai repede decât curba infectărilor?

Ce spun căutările de pe Google despre conversația publică din România pe marginea pandemiei? Evident, trebuie să ne luăm precauții și mai multe decât Stephens-Davidowitz, dat fiind faptul că spațiul public românesc nu este atât de digitalizat precum cel american. Chiar și așa, o privire rapidă asupra datelor furnizate de Google trends pentru România au un grad destul de ridicat de relevanță.

Astfel, datele Google trends pentru România indică un interes ridicat pentru termenii „coronavirus” și „covid”, termeni care s-au impus în fața altor versiuni („corona”, „covid-19”, „sars-cov-2”). Acest interes cunoaște o pantă ascendentă accentuată în luna martie, scade constant începând cu luna aprilie și reintră pe o pantă ușor ascencedentă de la începutul lunii iulie (vezi graficul de mai jos).

Și mai interesant este faptul că trendul pentru România este asemănător celui întâlnit în alte țări europene (Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Polonia, Bulgaria). Graficul de mai jos redă datele doar pentru termenul „coronavirus” (considerabil mai popular decât cel de covid), iar diferențele în ceea ce privește perioade de vârf și de descreștere sunt date de evoluția pandemiei și a măsurilor aferente din fiecare țară.

Fig. 2 – Google trend: popularitatea căutărilor despre „coronavirus” în ianuarie – iulie 2020, în 7 țări europene (Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Bulgaria, Ungaria, Polonia)

Plasarea în context a acestei curbe a interesului arată că, în general, nu numai în România, percepția creată în jurul pandemiei de Coronavirus a fost aceea de criză de scurtă durată, la sfârșitul căreia ne vom recăpăta viața „așa cum a fost ea înainte”. „Realitatea” mult mai dură pare să fie aceea că, plasându-ne strict în context medical, fără a mai lua în calcul implicații economice, sociale, politice și geopolitice, avem de-a face cu o criză care se prelungește într-atât încât nici nu mai poate fi denumită criză, ci „the new normal”.

 Putem stimula interesul și, mai ales, încrederea, fără apelul tradițional la panică și frică?

Așa cum am mai afirmat, în acest moment, între autorități și opinia publică pare că s-a ridicat un zid, la edificarea căruia au contribuit mai mulți factori: lipsa de coerență, de unitate și de fermitate a mesajelor oficiale; dominarea, până la sufocare, a spațiului public de câteva narațiuni, unele toxice, altele potrivnice gestionării, prin acțiune comună, a unei situații de urgență medicală („statul este un prost administrator”, „autoritățile sunt incompetente”, „în democrație face fiecare ce vrea”); caracterul mozaicat al reglementărilor, împreună cu redactarea lor deficitară; dezinformarea; lipsa competențelor în ceea ce privește filtrarea și gestionarea informației, atât la nivelul liderilor, cât și nivelul cetățenilor obișnuiți.

Dacă vreți, plătim cu toții, ca societate, nota de plată pentru probleme structurale acumulate în timp: spațiul public polarizat, frământat și dominat de vârtejuri emoționale, disprețul pentru expertiză („las’ că știu eu mai bine”), deprofesionalizarea clasei politice, lipsa unei culturi a comunicării guvernamentale, confuzia între comunicarea guvernamentală și comunicarea politică/ electorală; slaba conștientizare a amestecului aproape insesizabil dintre planul politicii interne și cel extern.

Tonul moralizator, discursul polarizant, transformarea virusului într-un „agent moral” care lovește, în mod disproporționat, „adversarii politici/ ideologici și pe susținătorii lor” și îi ocolește pe cei „morali și virtuoși” (mai ales pe cei care, postând fotografii din Vama Veche, se indignează cu privire la numărul prea mare de turiști din … Vama Veche) sunt variante discursive relativ facile, a căror contribuție la renașterea interesului, a încrederii și a disponibilității pentru acțiune comună este mai curând redusă. Google ne arată că uzura opiniei publice este un fapt, adăugând la toți ceilalți factori identificați deja. Putem depăși această uzură fără apeluri la frică, fără invitații la terapie intensivă și fără exaltări moralizatoare?

Vă urez căutări plăcute pe Google!

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU