Un membru al celebrului clanul Corduneanu din Iași s-a decis să dea în judecată statul român cerând daune în valoare de 10.000 de euro din cauza faptului că judecătorii au condamnat doar trei membri ai clanului din cei 27 de inculpați care fuseseră trimiși în judecată.
Interlopul din Iași dă în judecată statul român după ce judecătorii din cadrul Curţii de Apel Cluj au condamnat doar trei membrii al clanului Corduneanu, din cei 27 de inculpaţi trimişi în judecată.
Decizia lui Gheorghe Corduneanu vine după acesta a fost achitat în cadrul dosarului care s-a încheiat la Curtea de Apel Cluj, în ianuarie 2020. Astfel, Tribunalul Iași trebuie să stabilească un prim termen al procesului civil în acest caz.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Cluj a desființat pe 31 ianurie 2020 senținta penală în cadrul dosarului în care procurorii DIICOT au trimis în fața instanței 27 de membri și apropiați ai clanului Corduneanu.
„Constată nulitatea absolută a proceselor de redare a interceptărilor dispuse în prezenta cauză în faza de urmărire penală și dispune excluderea de la dosarul cauzei a suporților optici ce stochează rezultatele activității de supraveghere tehnică dispusă în cauză, precum și a proceselor-verbale de redare a acestor activități”, au precizat magistrații.
În cele din urmă, instanța i-a condamnat doar pe trei membri ai clanului din Iași, iar ceilalți 24 de inculptați, printre care și Gheorghe Corduneanu au scăpat de acuzații, sentința fiind definitivă.
Interopul care dă în judecată statul român fusese achitat și în prima instanță care a judecat dosarul, Tribunalul Maramureș.
Recent, și alți interlopi din România au revenit în atenția presei. Unul dintre liderii celebrului clan Duduianu, Sofian Văduva, zis ”Denom”, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat că i-ar fi șantajat și „stors” de 100.000 € pe maneliștii Florin Salam și Nicolae Guță. Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO că judecătorii de la Sectorul 1 au admis cererea procurorilor cu privire la emiterea a cinci mandate de arestare pentru „Denom” și patru dintre complicii săi.
Membrii clanului Duduianu, acuzați de anchetatori că i-ar fi amenințat și jefuit pe mai mulți lăutari de succes, printre care Florin Salam și Nicolae Guță, câștigau sume uriașe și din infracțiuni de cămătărie. În acest sens, polițiștii au reușit să probeze că interlopii erau ajutați inclusiv și de unii funcționari publici. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de GÂNDUL.RO, arestarea liderilor clanului Duduianu reprezintă numai o parte din activitatea membrilor acestei grupări criminale.
Cu puțin timp înainte ca Aramis Duduianu și unchii săi, cunoscuți drept Seif și Denom să fie ridicați de acasă, Poliția a descins și în mai multe localități din Domnești, județul Ilfov, la alte rude ale acestora care se ocupau, în general, de fapte de cămătărie.