Relațiile dintre Berlin și Washington nu se vor îmbunătăți automat dacă Donald Trump va pierde alegerile prezidențiale din această toamnă din Statele Unite, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas.
Oficialul a făcut declarațiile în cadrul unui interviu acordat Rheinische Post și citat de site-ul politico.eu.
„Cei din Europa care pariază acum totul pe o schimbare la Casa Albă ar trebui să fie pregătiți pentru un scenariu în care, chiar dacă va fi cazul, situația nu va mai fi la fel de confortabilă ca altădată. Politica externă și de securitate a Statelor Unite s-a schimbat, iar acest lucru nu s-a întâmplat doar de când Donald Trump a devenit președinte”, a spus Maas.
Oficialul a mai adăugat că autoritățile de la Berlin fac tot posibilul „pentru care relațiile transatlantice să fie bune în viitor, în pofida diferențelor de opinie”.
„Am văzut cum comunicarea a devenit mai dificilă și cum Casa Albă ia decizii fără să discute mai întâi cu partenerii săi din Europa. Dar avem nevoie de Statele Unite în viitor. Iar reciproca este și ea valabilă. Statele Unite sunt în continuare cel mai important partener al nostru din afara continentului european”, a adăugat Heiko Maas.
Întrebat despre propunerea președintelui Statelor Unite, Donad Trump, de a invita din nou Rusia să facă parte din G7, Maas a spus că nu o va susține.
„Motivul excluderii Rusiei a fost anexarea Crimeei și intervenția acestei țări în estul Ucrainei. Până nu avem o soluție acolo, nu văd nicio șansă ca acest lucru să se întâmple. Rusia însăși poate aduce cea mai mare contribuție la redeschiderea ușilor în acest sens”, a spus oficialul de la Berlin.
Trump a făcut referire luna trecută la o posibilă revenire a Rusiei în G7, țară care fusese exclusă în 2014, în urma anexării de către Moscova a peninsulei Crimeea. Trump a declarat că intenționează să îi propună președintelui Rusiei, Vladimir Putin, o revenire a acestei țări în G7.