După ce, în ultimii patru ani, mai multe persoane, preponderent în vârstă, au fost înșelate să cumpere dispozitive neautorizate medical și la prețuri nejustificate, și în urma perchezițiilor de amploare de marți, polițiștii bucureșteni au ridicat, miercuri, în vederea recuperării prejudiciului aparatură de tip wellness și suma de peste 560.000 de lei. De asemenea a fost dispusă măsura sechestrului asigurator până la concurența sumei de 832.000 de lei.
Măsurile au fost dispuse după ce peste 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus ieri în aplicare 16 mandate de percheziţie domiciliară la sediile si punctele de lucru ale unor persoane juridice si la domiciliile mai multor suspecţi, cu privire la savârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit Poliției Capitalei, în fapt, din datele existente în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că in perioada 2017-2020, mai multe persoane vătămate ar fi fost înşelate de către reprezentanţii unor societati comerciale, care, după atragerea persoanelor vătămate prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor rezultate care atestau o stare precară de sănătate.
Ulterior, ar fi profitat de starea de tulburare creată şi ar fi determinat persoanele vătămate să achiziționeze, în vederea ameliorării ipoteticelor afecțiuni, aparate comercializate la preţuri nejustificat de mari raportat la pretul de achizitie al acestora, a transmis Poliția Capitalei.
Potrivit polițiștilor, aparatele respective nu se afla pe lista dispozitivelor medicale a ANMDMR, iar societăţile comerciale nu au angajati cu studii medicale sau aviz de practică în medicina complementară. În cazul în care persoanele vătămate doreau rezilierea contractului, acestea ar fi întâmpinat mari greutăţi în recuperarea sumelor de bani achitate cu titlul de avans.
Cercetările sunt continuate de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Ieri, polițiștii anunțau că urmau să fie puse în aplicare 15 mandate de aducere.