Uneori, istoria ne vorbește prin oameni. Alteori, prin fapte și evenimente. Această istorie este o poveste văzută prin ochii unei doamne de o rară frumusețe sufletească, Sofia Folberth. Cartea scrisă de Ruxandra Hurezean este prima monografie dedicată acestui loc încărcat de istorie și de basm, satul Criț- Deutsch Kreuz. Sofia Folberth s-a născut de Sfinții Petru și Pavel în anul 1922, în satul Criț, județul Brașov. Tradiția la sași este că primul băiat ia numele tatălui, iar prima fată primește numele mamei.
Istoria sașilor începe în urmă cu opt veacuri. Regelui Andrei al-II-lea ( 1205 – 1235 ) al Ungariei i-a izgonit pe teutoni și i-a adus pe sași în anul 1225. Scopul aducerii lor a fost unul geopolitic în esență, păzirea trecătorilor Carpaților Meridionali. Originea cuvântului sas este una de origine germanică și se referă la oameni de origine saxonă (sächsischen Ursprungs). Limba vorbită era un amestec de limbă germană cunoscută ca dialectul săsesc ( sächsisch).
Locul în care s-a născut Sofia Folberth, satul Criț, este populat de locuitori care vorbeau flamanda, originari din Flandra, o altă ramură a triburilor germanice. Sașii din zona Sibiu ( Hermannstadt) și din zona Brașovului avea ca și limbă maternă flamanda. Istoria îl atestă în anul 1300 pe învățătorul Folberth ca primul învățător din Criț. În anul 1332 satele Criț, Cloașterf și Meșendorf aparțin de abația de la Cârța. În timpul regelui Matei Corvin ( n.1443, rege al Ungariei între anii 1458-1490), satele sunt date în proprietatea abației Sfânta Maria din Sibiu, subordonându-se magistrului de Sibiu. În jurul anului 1500 satul Criț aparține de scaunul de Sighișoara ( Schäßburg, dialect săsesc- Schäsbrich).
De remarcat în istoria timpurie a satului este că în anul 1593 a fost redactat un regulament școlar, unul dintre cele mai vechi din Europa, o premieră istorică pentru Transilvania. Populația satului a evoluat în funcție de evenimentele istorice. Satul a fost greu încercat iar sașii au fost alungați din casele lor și dezrădăcinați forțat. Toate popoarele care au pățit aceaastă crimă a Istoriei, dezrădăcinarea și-au revenit cu greutate și cu multe răni în suflet.
Viața în Crițul de altădată se desfășura după reguli bine stabilite. Existau reguli stricte de igienă, reguli de comportament, măsuri de protecție socială- ajutorarea orfanilor, bătrânilor și a nevoiașilor, elemente de organizare democratică-comitetul satului era ales în mod democratic. S-a observat la comunitățile de sași un spirit mare de coeziune socială. Spre exemplu, dacă un copil rămânea orfan aceste era preluat de comunitate. “Tații orfanilor” erau două persoane alese de comunitatea satului care stabileau de comun acord cine va fi tutorele copilului minor. Astfel copilul rămâne într-un loc știut și într-o comunitate cunoscută evitându-se astfel tragedii personale și tulburări sufletești fatale pentru copii care sunt atât de fragili.
Un alt exemplu de coeziune socială a fost construcția Bisericii din Criț. Prima biserică a fost construită în anul 1500, dărmându-se în anul 1810. A doua biserică a fost construită între anii 1810-1813 cu bani împrumutați la o bancă din Brașov, 240.000 de guldeni austrieci. Datorie pe care întreaga comunitate a plătit-o în solidar timp de 40 de ani. În anul 1843 s-a construit și casa parohială Kraus, după numele primului preot care a locuit în aceasta.
Între anii 1545-1991 au fost 31 de preoți luterani, unul slujind 41 de ani. Trei sunt înmormântați în cimitirul german din Criț. Orga din Biserică a fost construită tot în acele timpuri. De remarcat este că în satul Criț se punea mare accent pe școală. În jurul anului 1470 erau obligatorii 4 clase primare, iar în anul 1722 obligativitatea învățământului primar s-a impus în toată Transilvania. Între anii 1377-1530 sunt atestați 1019 de tineri sași care au venit să învețe.
În anul 1870 s-a construit noua clădire a școlii, iar în anul 1930 primele șapte clase primare erau obligatorii. De remarcat apetența sașilor pentru carte, învățătura este baza pentru un viitor luminos pentru orice tip de comunități de la sate la orașe, de la orașe la țări.
Organizarea satului săsesc era una ce avea certe elemente democratice și conținea măsuri înalte de protecție socială. Vecinătatea ( Nachbarschaften) era o formă de organizare a satului pe porțiuni/pe ulițe. Era o descentralizare avant la lettre. Erau organizate pe străzi sau pe un grup de străzi. Erau formate din aproximativ 30-40 de familii, conduse de un tată de vecini (Nachbarvater) ajutat de un tată tânăr (Jungerer Nachbarschaftsvater). Aceștia doi gestionau toate problemele vecinătăților. Probleme mai importante sau ce țineau de nivelul satului se discutat direct în consiliul/comitetul satului.
Satul era condus de un primar (Der Hann), un judecător (Der Dorfrichter) și un notar (Der Notär), observăm o conducere civilă aparte de cea bisericească. Biserica era condusă de un preot ajutat de un prezbiteriu, un consiliu care gestiona problemele generale ale parohiei. Prima vecinătate este atestată în anul 1616 iar ultima în anul 1991.
Pentru sași punctualitatea era ceva sacru. Dacă un locuitor întârzia la o ceremonie, judecată sau altceva era pedepsit sau amendat. Se permitea o întârziere de maxim opt minute și din motive obiective și independente de persoana în cauză. Pentru neînțelegeri și alte evenimente avea loc o judecată, sus în deal sub un tei. În ziua judecății (Richtag) era așteptat consiliul satului și un judecător care împreună luau hotărârile. În general pricinile se rezolvau pe cale amiabilă, mai rar se ajungea la judecătorul regal de la Sighișoare care putea hotăra și execuțiile dacă era cazul. Judecătorul era ales de popor. La Criț era centrul de judecată pentru Meșendor, Cloașterf și Viscri.
În satul Criț trebuie să remarcăm faptul că toți locuitorii sași, români sau de altă etnie se înțelegeau ca o mare familie. Armonia a fost stricată de venirea regimului communist. Satul a avut organizat și un serviciu de pompieri, organizat de Dr. Blashek primul doctor din sat. Era o mândrie să fi pompier și sa fi util comunității. Între case era lăsat un spațiu unde se puneau uneltele antiincendiu, denumit Pacea Caselor. Era o măsură de prevenire a extinderii incendiilor.
Satul avea și o moară proprie, avea apeducte care aduceau apa de la izvoare pentru animale. Existau meșteșugari care acopereau toate meseriile vremii dar și mulți agricultori. Era o lege nescrisă în Criț și anume fiecare vecinătate își curăța albia pârului, apeductul și își tăia sălciile, altfel erau amenzi. Tot pentru prevenirea îmbolnăvirilor, ce puteau duce la epidemii sau epizootii, se luau măsuri strictE de igienă și de gestionare a bolilor la oameni și animale.
Doamna Sofia ne poartă prin lumea ei plină de povești și de istorie alături de scrisul lin al Ruxandrei Hurezean. În satul Criț au fost prezenți și mormoni. Mormonii au fost alungați de la Cârța și au primit adăpost la Criț, cu o anume condiție și anume să nu propovăduiască religia lor, lucru pe care l-au încălcat și au fost rugați să plece din Criț. Peste ani urmașii lor care au ajuns în Statele Unite ale Americii au amintit de frumoasa și calda găzduire a sașilor din satul Criț.
Războiul și venirea comunismului au schimbat această evoluție frumoasă și normală a satului Criț. Aproape 75.000 de sași au fost ceruți de ruși pentru “reconstrucția” patriei lor, puțini au revenit. Dezrădăcinare, expropiere, familii despărțite și satul a fost golit de sași.
Noaptea comunismului a fost și o lungă noapte peste satul Criț care a reînviat după căderea Cortinei de Fier. Marile familii din Criț, Folberth, Martini și Schmidt au clădit acest sat și l-au evidențiat cultural la nivel national. Prima mențiune a familiei Folberth a fost în secolul al- XVII-lea, prima mențiune a familiei Martini a fost în jurul anului 1600 iar prima mențiune a familiei Schmidt în anul 1820.
Familia Schmidt prin Michael Schmidt-fiul a readus satul la viață. Visul lui Michael Schmidt – fiul este să reclădească casa părintească pentru ca tatăl său să mai stea un timp în care în casa în care a copilări și crescut. Tatăl său Michael Schmidt, numit pe timpul cât a fost șofer de autocamion la Gostat de colegi și prieteni, Mișu, nu a uitat tragedia părinților săi și care s-a luptat să revină în satul natal pentru a-l readuce la viață. La plecarea sa din țară, anul 1981, împreună cu soția sa Anna și cu copii săi, românii au plâns și i-au spus Mișule pleci și cui ne lași. Iată că nu a plecat definitiv și nu a uitat locul natal. Iar fiul său a făcut renumit locul său natal, Criț, dar și restul satelor săsești din zonă dar și din țară. Fundația Michael Schmidt a readus la viață istorii demult apuse și îngropate de mersul inexorabil și cinic al istoriei.
Cartea Ruxandrei Hurezean este o monografie despre ce a fost și ce va putea fi luând exemplul unei comunități care s-a zbătut să nu dispară din istorie.