Adina Anghelescu-Stancu: ”Tehnica manipulării continuă. Acuma e rândul bețișorului de la testul PCR!” (OPINIE)

Adina Anghelescu-Stancu: ”Tehnica manipulării continuă. Acuma e rândul bețișorului de la testul PCR!” (OPINIE)
Adina Anghelescu Stancu

Asta mai lipsea! Pe lângă toate manipulările care au inundat spațiul online, rețelele de socializare si alte canale de comunicare, inclusiv informația transmisă prin viu grai, a mai apărut una. Dacă nu mi-ar fi plăcut anatomia, poate că aș fi înghițit și eu această gălușcă, aș fi fost și eu îngrozită, în aceste vremuri pandemice, de un filmuleț zice-se documentar, despre testele PCR. Dar, cum nu sunt chiar o naivă și nici n-am venit în presă de ieri, nu aveam cum să dau crezare unor minciuni. Miros de la distanță manipularea și tehnicile ei.

Zilele trecute, am luat act de apariția unui filmuleț pe YouToube după ce mi-a fost transmis de către o prietenă care era tare îngrijorată de ceea ce aflase din “marele” documentar. Am zis, wow, ia să văd și eu ce zice individul ăsta despre testele PCR! Și am constatat, stupefiată, cum un domn cu talia pufoasă ne spune – graseind în limba lui Moliere – povestea bețișorului de la testul PCR prin care poți să te alegi cu creierul zdrențe. Că, na, e si asta o conspirație descoperită de unii si devoalată de el. Pe bune?? C’est vrai??

Francezul sau ce nație o fi el, asumându-și un aer doct, expune din abundență imagistică medicală luată nu știu de unde și explică ce trebuie să știe lumea care își face testul PCR și cum îți poate sparge creierul bețișorul băgat în nas pentru a lua proba necesară identificării COVID-19. M-am crucit. Am zis că e de Doamne ferește! Vizionați și voi, căci eu asemenea intoxicare manipulativă de multă vreme nu am mai întâlnit! Iată:

Se introduce bețișorul în ureche și… Urmăriți restul ordinarei manipulări… 

https://www.youtube.com/watch?v=Oi1rUoiNgjg&feature=youtu.be

Deci, „vârful bețișorului lovea ceva, înaintea urechilor… bariera  hematoencefalică”… care compromite sănătatea creierului… Vă dați seama câtă țăcăneală?

Sper că v-ați dat seama de intoxicarea care se face prin acest filmuleț menit să bage în oameni fobia față de testele PCR. Repet, asta ne mai lipsea!

Este o aberație ce explică acest individ? DA. Așa spun doctori cu renume pe care i-am sunat și i-am rugat să își rupă din timp pentru a se uita și ei la acest filmuleț. Un mare profesor doctor în specialitatea ORL, după ce a urmărit filmul de pe YouTube, mi-a dat explicația reală, ștințifică, medicală, pe care consider că e de datoria mea să o dau mai departe către voi:

“În fundul nasului nu e bariera unde se ajunge cu bețișorul folosit pentru testul PCR. Există o mucoasă ce acoperă osul care separă cavitatea encefalică de nas. Acolo e baza craniului. Nu are cum să o găurească cu bețișorul și ea să fie formată dintr-o singură celulă care separă creierul de nas… E O ABERAȚIE ABSOLUTĂ! Bariera cranio-encefalică e un mecanism circulator menit să transmită, din sânge, nutrienți, substanțe către creier. Și acest schimb de substanțe se rezolvă în pia mater, unul din învelișurile creierului!”

Un alt medic neurolog, cu o mare experiență profesională, s-a amuzat teribil după ce a urmărit filmul de mai sus. Și mi-a dat următorul mesaj:

Bariera hematoencefalică este o barieră fiziologică între sistemul sangvin și creier. Are rol de filtru, iar în creier ajung doar anumite substanțe: oxigen, glucoză, alcool (de aici efectul lui, ebrietatea…) și împiedică pătrunderea altor agenți patogeni, toxici, germeni… Ăsta e rolul ei, iar străpungerea ei cu un bețișor de recoltare este hilară. Dar dacă unii se uită la prea multe filme SF… deh!”

În final, dragii mei, nu cred că mai are rost vreun comentariu. Am doar o rugăminte. Nu vă lăsați înșelați de tot ceea ce vedeți pe net. Și nici de ceea ce vi se transmite pe diverse canale. Chiar dacă sunteți atrași de senzațional, chiar dacă sunteți firi curioase (cea ce e bine, desigur!), se cade foarte ușor în capcane distructive. Asta mai lipsea, repet a treia oară, să capete oamenii frica de a mai merge la testare PCR, sa se plimbe cu covidul prin populație fără să se gândească o clipă că dacă lor e bine înseamnă că nu au fost infectați, dar să le dea altora acest virus și unii să și moară din cauza neștiinței sau temerilor lor create în urma unor astfel de manipulări informaționale.

Să fim responsabili. Și conștienți că nu tot ceea ce auzim e și adevărat, nu tot ceea ce vedem este realitate și nu tot ceea ce nu vedem nu există.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?