Două localități din județul Argeș au intrat în caratină după ce s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane infectate cu coronavirus. „Se instituie carantină zonală începând cu data de 01.08.2020, ora 19.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru comunele: Bălileşti şi Dârmăneşti, din judeţul Argeş”, se arată în hotărârea semnată de prefctul județului.
Prefectul Emanuel Soare a declarat sâmbătă că măsura a fost luată în condițiile în care județul se află pe un trend crescător al persoanelor confirmate pozitiv.
„Este vorba de localitățile Bălilești și Dârmănești, intrate în carantină. În prima avem 20 de cazuri confirmate, iar în cea de-a doua 12 cazuri. Am depășit indicatorul de 3 cazuri la mia de locuitori. Este o presiune fantastică și pe spitale, unde locurile sunt epuizate, foarte greu mai găsim câte un loc pentru un pacient cu COVID”, a spus prefectul Emanuel Soare.
Acesta a subliniat că, uneori, se fac liste de așteptare pentru cei care solicită o ambulanță în vederea internării.
Prefectul a mai spus că polițiștii și jandarmii sunt la toate intrările și ieșirile din cele două localități.
”Nu se iese, nu se intră decât în baza unor motive prevăzute în hotărârea CJSU Argeș. Noi facem o evaluare a tuturor localităților, avem în supraveghere și alte localități. Dacă indicatorii privind numărul de cazuri vor fi depășiți, săptămâna viitoare vom veni, probabil, cu decizii de carantinare și a altor localități”, a precizat Emanuel Soare.
În localităţile caratinate sunt permise intrarea și ieșirea doar pentru: