Un băieţel de şase ani a fost transportat la Spitalul de Copii din Iaşi, cu elicopterul. Copilul, susţine mama sa, ar fi mâncat fructe sau seminţe ce păreau a fi de mătrăgună. Băiatul este tahicardic şi somnolent, transmite corespondentul Mediafax.
Băiatul de șase ani este din satul Tamaşi, judeţul Bacău şi a ajuns iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe din Bacău.
Medicul şef al UPU SMURD Iaşi spune că băiatul a fost transferat cu elicopterul, pentru că avea nevoie de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie de la Iaşi.
„Copilul a ajuns la Upu la Spitalul de Pediatrie Bacău după ce ar fi mâncat de pe câmp nişte fructe sau seminţe de pe câmp ce păreau a fi de mătrăgună, conform mamei. Este somnolent, tahicardic, şi a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Sfânta Maria Iaşi.”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.
Băiețelul de 9 ani de la Dej, care zilele trecute a fost adus în stare gravă la spital, cu infecții pe aproape tot corpul, după ce a fost ținut într-o mizerie cruntă, trece în continuare prin clipe de coșmar. Starea copilului s-a mai ameliorat față de momentul aducerii la spital, însă, rămâne tot la Terapie Intensivă, în comă.
Calvarul copilului de 9 ani despre care s-a spus că a fost adus la spital mâncat de viermi continuă. Băiatul a fost adus într-o stare atât de gravă încât și azi, după aproape o săptămână de când a fost internat, el se află în comă.
„Starea copilului s-a mai ameliorat, însă rămâne tot gravă. El este în prezent intubat și ventilat mecanic și în comă indusă. Va rămâne în continuare la Terapie Intensivă”, a declarat pentru Gândul.ro, Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.