Procurorii cer redeschiderea unui caz în care celebrul actor francez Gerard Depardieu este acuzat că a violat o actriță în 2018. Cazul a fost închis din lipsa dovezilor.
Actorul francez, în vârstă de 71 de ani, nominalizat la Oscar pentru rolul din „Cyrano de Bergerac” (1990), a fost acuzat că, în luna august a anului 2018, a violat o actriță de 20 de ani în casa lui din Paris, scrie Daily Mail.
Anul trecut, cazul a fost dat uitării, dar actrița vrea să redeschidă ancheta, au anunțat, sâmbătă, procurorii parizieni.
Ancheta preliminară a fost deschisă în 27 august, după ce o tânără a reclamat că a fost violată de starul francez.
Dosarul a fost închis din lipsă de probe împotriva lui Depardieu.
La acea vreme, avocatul lui Depardieu, Herve Temime, a spus că actorul „neagă cu vehemență orice acuzație de viol, agresiune, orice infracțiune” și consideră plângerea „neîntemeiată”.
Tânăra a relansat cazul și s-a constituit „parte vătămată” – o situație care, potrivit legii franceze, duce întotdeauna la o anchetă din partea magistratului.
Gerard Depardieu este o legendă a filmului francez, dar și a cinematografiei internaționale. Actorul a jucat în peste 180 de filme, printre care „Cyrano de Bergerac”, „Green Card” și „1492”.
Gerald Darmanin, recent numit ministru francez de Interne, s-ar putea confrunta cu o nouă investigație în legătură cu un presupus viol în urma unei hotărâri judecătorești, au informat marți surse apropiate cazului.
Curtea de apel din Paris a decis că un judecător poate redeschide ancheta pentru o acuzație din 2018 conform căreia Darmanin a violat o femeie în 2009, au declarat pentru CNN, surse.
Avocatul lui Darmanin, care a fost numit luni ministru de interne, a declarat că acuzația este lipsită de temei.
Marți dimineață, aproximativ o duzină de activiști au fost adunați în afara ministerului de Interne reclamând: „violator al lui Darmanin, complice de stat”. Au fost îndepărtați rapid de poliție.