ASF anunță că investighează dezvăluirile din GÂNDUL.RO (EXCLUSIV)

ASF anunță că investighează dezvăluirile din GÂNDUL.RO (EXCLUSIV)
Publicat: 06/08/2020, 15:00
Actualizat: 06/08/2020, 17:04

Piața asigurărilor din România se află, potrivit informațiilor oficiale, într-un amplu proces de restructurare care ar trebui să elimine toate ”petele de umbră”. ”Reforma” ASF este impusă de acuzațiile aduse, de-a lungul timpului, de consumatorii de servicii financiare, de sindicaliştii şi patronatele din domeniu, dar și de transportatori, brokerii de asigurări sau lichidatorii de daune.

Autoritatea de Supraveghere Financiară pare, în acest moment, depășită de situație, nu supraveghează piața – așa cum ar trebui să o facă – și, mai mult, duce lipsa unor oameni ”capabili” care să nu se afle la ”dispoziția” unor interese obscure.

Reporterii noștri au prezentat, de altfel, informații-bombă despre ”afaceri cu cântec” derulate chiar sub ”supravegherea” ASF, una dintre acestea fiind ”Euroins – Auto Car”. Dar nu numai atât. Există exemplele ”Carpatica” și ”City Insurance”, iar GÂNDUL.RO a dezvăluit, la vremea respectivă, că milionarul Florin Pandele – cu service-urile „de casă” – în ”tovărășie” cu Cristian Adrian Muntean, s-au deplasat la Sofia pentru a recupera bani de la Euroins pe niște facturi controversate.

Florin Pandele și reprezentantul ASF Cristian Muntean ar fi pus presiune pe ”Euroins” pentru a fi achitate grupului „Auto Car” dosarele de daune la niște prețuri și de 4,5 ori peste o reprezentanță de marcă din România. Dar bulgarii nu au cedat de bună voie, iar… ASF i-a amendat și apoi i-a pus în administrare specială.

”Nu vom putea oferi alte detalii decât după încheierea acestei analize”

La solicitarea GÂNDUL.RO, Autoritatea de Supraveghere Financiară – prin Serviciul Comunicare și Relații Interinstituționale – a transmis, în exclusivitate, următoarele precizări referitoare la controversatul reprezentant ASF Cristian Adrian Muntean.

Încercând să răspundă acuzațiilor vehiculate, de mai mult timp, în spațiul public, Serviciul Comunicare și Relații Interinstituționale al ASF precizează că a fost demarată o ”investigație internă” pentru ca situația să fie ”clarificată” și că vor fi luate toate măsurile care se impun.

Dar, până la finalizarea acestei anchete, nu pot fi oferite alte detalii.

GÂNDUL.RO: Puteți să ne comunicați care au fost măsurile întreprinse de ASF în legătură cu faptele prezentate de GÂNDUL.RO?

ASF: Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație internă pentru a clarifica această situație și, în funcție de rezultatele acesteia, va lua măsurile care se impun. Nu vom putea oferi alte detalii decât după încheierea acestei analize, răspund reprezentanții ASF.

Cristian Adrian Muntean, ”expert în management” începând cu prima zi a lunii august

GÂNDUL.RO a solicitat și informații referitoare la poziția pe care o ocupă Cristian Adrian Munteanu în cadrul ASF, în momentul de față, iar Serviciul Comunicare și Relații Interinstituționale al ASF ne-a transsmis, în exclusivitate, că acesta a fost angajat al instituției până pe data de 31 iulie 2020 – consilier în cadrul cabinetului Vicepreședintelui Sectorului Asigurări Reasigurări -, iar începând cu prima zi a lunii august  – în urma reorganizării posturilor de consilier – ocupă postul de ”expert în management”.

Domnul Cristian Muntean mai este angajat al ASF? Dacă răspunsul este afirmativ, care sunt responsabilitățile domniei sale și ce venituri încasează pentru activitățile desfășurate de acesta?

Domnul Cristian Adrian Muntean a fost angajat în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, până la data de 31 iulie 2020, pe postul de consilier în cadrul cabinetului Vicepreședintelui Sectorului Asigurări Reasigurări.  Începând cu 1 august 2020, domnul Cristian Adrian Muntean ocupă postul de expert în management.

În urma unui recent proces de reorganizare a fost decisă transformarea, cu această dată, a tuturor posturilor de consilier din organigrama Autorității în posturi de expert în management (cu reducerea corespunzătoare a nivelului veniturilor)

Autoritatea de Supraveghere Financiară

A fost demarată o investigație internă care îl vizează pe Cristian Adrian Muntean

Puteți să ne transmiteți care este poziția președintelui ASF în legătură cu informațiile apărute în articolul citat?

Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează dialogul cu entitățile pe care le reglementează și le supraveghează într-un mod instituțional, cu respectarea strictă a prevederilor legale ce guvernează activitatea în piețele financiare nebancare. Autoritatea nu susține niciun fel de acțiuni care pot fi contrare acestor principii și care pot aduce prejudicii însemnate reputației instituției și angajaților săi.

După finalizarea investigației interne, conducerea Autorității va decide măsurile ce se vor lua cu privire la angajatul Cristian Adrian Muntean, comunică – în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO – reprezentanții Autorității de Supraveghere Finaciară.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”