La cinci ani de la dispariția omului de afaceri kuweitian Mohammed Albaghli, din stațiunea prahoveană Cheia, familia, disperată că autoritățile încă nu au niciun indiciu despre ce s-ar fi putut ȋntâmpla cu bărbatul, oferă o recompensă de 500.000 de euro oricui poate oferi informații care să ducă la aflarea adevărului.
Miercuri se împlinesc cinci ani de când milionarul Mohammed Albaghli, de origine kuweitiană, a fost văzut ultima oară, în satul Cheia din județul Prahova. Aici, Mohammed Albaghli avea o casă de vacanță.
Kuweitianul ȋși făcea concediile ȋn România de aproximativ 20 de ani, era un obișnuit al localității Cheia. Ȋn vara lui 2015, venise alături de familia sa. Ȋn momentul dispariției, Mohammed Albaghli avea 80 de ani, purta un costum tradițional kuweitian și era ȋncălțat ȋn papuci.
De la acel moment, familia a făcut constant apeluri pentru a descoperi ce s-a întâmplat în acea zi, iar azi a anunțat, din nou, că oferă o recompensă consistentă pentru informații care să ducă la aflarea adevărului. În urmă cu doi ani, recompensa a fost chiar dublată, a fost de un milion de euro, dar a fost, și atunci, în zadar.
,,Pe 5 august se ȋmplinesc 5 ani de când nu mai știm nimic de tatăl nostru, 1.827 de zile, dar nu renunțăm! Nu știm ce s-a întâmplat cu el si unde este acum. Orice informație este extrem de importantă pentru noi și facem un apel către toți cei care ne pot ajuta să nu ezite să o facă. Tata a iubit România, la fel ca toată familia noastră, și rugăm autoritățile competente să nu ignore și să nu uite acest dosar, să depună mai mult efort pentru a rezolva misterul dispariției tatălui nostru”, este apelul lui Reyad Albaghli, fiul lui Mohammed, transmis printr-un comunicat de presă.
Potrivit familiei, după ce omul de afaceri a dispărut, autoritățile din Prahova, ajutate de săteni, s-au mobilizat exemplar și ȋn următoarele săptămâni a avut loc o impresionantă desfășurare de forțe. Sute de persoane și 40 de câini de salvare au verificat ȋntreaga stațiune, precum și pădurea din zonă, iar zeci de martori au fost audiați. După o perioadă, chiar și poliția din Kuweit a trimis echipe ȋn România care să ajute la căutarea lui Mohammed Albaghli, ȋnsă fără niciun rezultat.
Potrivit comunicatului transmis, familia exclude varianta oficială a martorilor, cum că bătrânul ar fi plecat singur ȋn pădure, pentru că, spun aceștia, el nu avea putere nici să urce scările din locuința sa.
,,Tatăl nostru nu a dispărut pur și simplu, există un făptaș, cineva din cauza căruia a dispărut”, spunea Fahad Albaghli, un alt fiu al lui Mohammed.
Deși dosarul nu a fost ȋnchis, ritmul anchetei a ȋncetinit și poliția nu are, până ȋn prezent, nicio pistă și niciun suspect, susține familia. Cu toate acestea, apropiații omului de afaceri nu și-au pierdut speranța și caută, ȋn continuare, indicii care să ȋi ajute să descopere ce s-a ȋntâmplat cu adevărat ȋn acea zi. Pe lângă recompensa de jumătate de milion de euro, ei au angajat un avocat care să se ocupe de caz, a anunțat familia, care a realizat și un documentar despre misterul dispariției omului de afaceri.
Orice persoană care deține informații ce pot duce la găsirea directă a persoanei dispărute este rugată să apeleze numerele de telefon 0742467940 / 0723929984 sau să acceseze pagina de internet dedicată.
Sursa foto si video: Familia omului de afaceri Mohammed Albaghli / Montaj video: Gândul.ro