Dumitru Coarnă, liderul SNPCC (Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual) și Andrei Dumitrescu, jurnalist de investigații GÂNDUL.RO, au vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre ultimele schimbări în cazul interlopului ucis Emi Pian.
„Eu mă așteptam la lucrul ăsta. Cred că dl. Pavel a spus că vorbim despre niște cutume, altfel decât ale noastre. Sigur că suntem într-o zonă de excepție cu această pandemie.
Problema de fond este că ei nu respectă normele. Priviți taxe, impozite, prostituție, droguri, jocuri de noroc. Cine îi ține în brațe? Unii șefi politici, unii din poliție.
Banii ajung unde trebuie, la nivel foarte înalt. Da, de ce nu, până în guvern. Doamnă, eu știu și nume, dar nu pot să mă judec cu toată lumea.
Am făcut denunț penal la DNA împotriva unui șef de poliție din jud. Călărași pentru luare de mită. S-au probat infracțiunile, dar mita a fost dată din plăcere, așa s-a constatat. Credeam că sunt la Camera Ascunsă: domnule, glumiți cu mine?
Nu m-a oprit nimeni pe stradă să îmi dea un ceas de 170 milioane. Băiatul primea 10.000 de euro pe lună. Dacă eu am fost la DNA și motiva dl Bologa că are mare volum de muncă…Durează trei minute să completezi formularul pentru urmărire penală. E clar că oamenii ăștia au sprijin, altfel nu ar avea tupeul ăsta.
Nu vorbim despre deces, Doamne ferește… Avem o situație extrem de delicată. Informațiile sunt, dar nu sunt valorificate cum trebuie. Poliția e într-o situație extrem de delicată acolo. E extrem de delicat să intervii în forță unde e un mort.
Ultimii 30 de ani oamenii ăștia au dominat toate guvernele. Dacă suntem corecți cu noi. Pe termen scurt poliția este într-o situație extrem de delicată. Au gestionat bine sau chiar foarte bine. A fost acea masă, au discutat, au dat amenzi…E extrem de greu să gestionezi.
Nici eu, dacă aș fi șeful poliției, nu aș fi intervenit în forță. Situația nu este deloc roz, pentru că oamenii judecă. Eu mi-am înmormântat mama cu 8 oameni, ăștia de ce merg 5.000?
Poliția lucrează informativ. La nivel informativ se știu lucrurile astea. Dar foarte rar primești autorizare cu o informație generală…Că la ora X Coarnă joacă barbut cu …
A fost un conflict spontan. Lucrurile sunt extrem de complexe, ca să poți pătrunde acolo. Problema de fond a fost generată de jocurile de noroc și bani. Se discută juridic: omor calificat sau lovituri cauzatoare de moarte.
Conflictul este deschis, este periculos și actual. Pe termen scurt nu se va întâmpla nimic. La Stabor (judecata tradițională a rromilor) au stabilit niște lucruri, pe care le vor respecta – de a nu se răzbuna. Pe termen lung va trebui foarte bine monitorizat, lucrurile vor degenera.
Poliția a supravegheat zona și cu elicopterul. Societatea este controlată de aceste grupări infracționale, ceea ce este extrem de periculos. Citeam declarația unui polițist din Anglia despre infractorii români. Acolo cu probe clare, trimis dosarul în România, aici au fost achitați. Polițistul acela a spus că îi e teamă pentru poporul român.
Mă întrebați unde ajung banii… Păi cum să faci achitare într-un dosar extrem de bine documentat… În Anglia condamnați, în România achitați!
Nu putem să combatem acest fenomen cu oameni care sunt implicați în el”, a declarat Dumitru Coarnă la GÂNDUL LIVE.
„A ieșit între timp rezultatul necropsiei la Emi Pian, de fapt a reieșit că a murit de inimă. Era încadrată la omor, rămâne încadrarea, dar o să fie un spectacol în instanță, dacă lucrurile vor rămâne așa.
S-a stabilit că înțepătura a fost la nivelul gambei. A avut o hemoragie foarte puternică, dar nu aceasta a produs decesul.
Există un articol de ieri în GÂNDUL, cu privire la rezultatul necropsiei. Da, era și drogat. Dar rămâne peste trei luni să știm ce substanță ingerase Pian. Probabil luase COCAINĂ.
Ei beneficiază și de prețuri mai mici la cocaină, Emi era dependent de alcool, amesteca probabil drogurile cu alcool, pierdea nopți și trebuia să reziste. Polițiștii au audiat o mare parte din persoane implicate și deși plâng la catafalc, se protejează unii pe alții.
Spre exemplu, Grațian, fratele lui Emi, suspectat că l-a lovit cu toporul pe agresorul lui Emi…Nu a văzut nimic…Nu știe…O declarație evazivă. Ei nici nu au sunat la 112, poate Pian ar fi scăpat cu viață.
Nu și-au dat seama, nu le permitea statutul social. L-au urcat în mașină, au câștigat și timp pentru că oamenii adunaseră lucrurile incriminatoare, până a venit poliția (telefoane, arme albe etc).
Emi al lui Pian a fost vândut drept regele lumii interlope. Dar nu a fost regele, a fost un interlop respectat. Au trăit foarte mult din faima tatălui lor. Numele de Pian vine de la modul în care tatăl lor bătea victimele. Duduianu este numele lor. Copiii lui au preluat-o, nu au fost niciodată bătăuși extraordinar, au o familie foarte numeroasă, nu au fost foarte bogați. Cel care l-a provocat a spus că nu avea poartă la casă”, a spus Andrei Dumitrescu la GÂNDUL LIVE.