Sporul natural negativ s-a accentuat în iunie, pe fondul crizei sanitare. Datele INS

Sporul natural negativ s-a accentuat în iunie, pe fondul crizei sanitare. Datele INS
Publicat: 10/08/2020, 11:49

Sporul natural negativ s-a accentuat în luna iunie 2020 decât cel din luna iunie 2019, arată datele provizorii date publicității luni de Institutul Național de Statistică. Acesta este cu 140% mai ridicat în unie 2020, față de perioada similară a anului trecut, respectiv un excedent al decedeaților față de născuții vii de 6287 de persoane, comparativ cu 4480 de persoane.

Institutul Național de Statistică (INS) arată că sporul natural negativ s-a accentuat în luna iunie 2020, cu un excedent al numărului deceselor comparatic cu al copiilor născuți vii de 6287 de persoane. Numărul nașterilor a continuat trendul descendent al lunilor trecute, precizează INS, care face referire la efectele crizei sanitare asuprea fenomenelor demografic.

Câți copii s-au născut în iunie

„Numărul nașterilor a scăzut față de aceeași perioadă din anul precedent, atât în lunile martie, aprilie, mai, cât și în luna iunie. Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în lunile aprilie şi iunie 2020, când s-au înregistrat creșteri față de lunile aprilie şi iunie 2019. Cel mai mult a fost afectat fenomenul nupțialității”, precizează INS.

În luna iunie 2020, numărul naşterilor înregistrate a scăzut față de luna iunie 2019, dar a crescut faţă de cel înregistrat în luna precedentă (mai 2020), conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică.

În iunie 2020, s-a înregistrat naşterea a 14.786 copii, cu 1.913 mai mulţi copii decât în luna mai 2020, dar numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iunie 2020 a fost mai mic cu 1263 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.

Mai multe decese în mediul rural

Comparativ cu un an în urmă (faţă de luna iunie 2019), numărul deceselor a crescut, iar numărul deceselor copiilor sub un an, înregistrate în luna iunie 2020, a scăzut. Astfel, numărul deceselor înregistrate în luna iunie 2020 a fost de 21073, cu 824 decese mai multe decât în luna mai 2020. Numărul persoanelor care au decedat în luna iunie 2020 a fost cu 544 mai mare faţă de luna iunie 2019.

Potrivit datelor provizorii ale INS, în luna iunie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8718 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5014 decese, reprezentând 23,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4217 decese (20,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 de ani (70 decese), 20-29 ani și 0-4 ani (fiecare grupă cu câte 103 decese).

În luna iunie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.356 persoane, iar în mediul rural decesul a 10.717 persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 353 persoane în mediul urban și cu 191 persoane în mediul rural, arată datele INS.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2020, a fost de 83 copii, în creştere cu 6 decese sub 1 an faţă de luna mai 2020. Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna iunie 2020 a fost mai mic cu 1263 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.

Aproximativ o treime din căsătorile înregistrate acum un an

În ceea ce privește căsătoriile și divorțurile, în luna iunie 2020, s-a înregistrat puțin peste o treime din numărul căsătoriilor înregistrate în aceeași lună din anul 2019.

Astfel, numărul căsătoriilor a fost, în luna iunie 2020, cu 8702 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iunie 2020 s-au pronunţat cu 302 divorţuri mai puţine decât în luna iunie 2019.

„Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-iunie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, arată reprezentanții INS.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării