Prognoza ANM pe regiuni. Când scăpăm de caniculă

Prognoza ANM pe regiuni. Când scăpăm de caniculă
Sursa FOTO: https://playtech.ro
Publicat: 10/08/2020, 14:15

Vremea va continua să fie călduroasă în cea mai mare parte din ţară, arată ultima prognoză ANM, valabilă pentru intervalul 10-23 august. După data de 16 august, valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 7-8 grade, până la 28 – 29 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată aproape zilnic, mai puţin în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde şansele vor fi reduse.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Banat

În zona Banatului, în intervalul 10 – 14 august, vremea va fi călduroasă, iar media temperaturilor maxime va fi de 31 – 32 de grade. Din data de 15 august vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât, între 16 şi 23 august, media regională a maximelor diurne va fi de 28 – 29 de grade, fără variaţii semnificative.

Pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile minime se vor situa, în medie, între 15 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în primele nopţi şi cele mai scăzute spre finalul intervalului de prognoză. În prima săptămână a intervalului de prognoză vor fi ploi de scurtă durată doar pe arii restrânse, cu precădere în cursul după-amiezelor, dar începând din 14 august va creşte probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse şi, posibil, mai însemnate cantitativ pe 15 şi 16 august.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Crișana

În Crişana, în primele zile ale intervalului de prognoză, regimul termic diurn va caracteriza o vreme călduroasă, concretizat fiind printr-o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 31 de grade. Pe 15 august vremea se va răcori, iar între 16 şi 23 august media regională a maximelor termice va fi de 28 – 29 de grade, cu o tendinţă de uşoară scădere spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni.

Temperaturile minime nocturne vor fi în scădere uşoară şi treptată, de la o medie regională de 17 grade în primele nopţi, spre 14 grade la finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă în primele zile, dar din 14 august până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor fi averse în fiecare zi, cu precădere în cursul după-amiezelor.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Transilvania

În Transilvania, media regională a temperaturilor maxime va fi de aproximativ 29 de grade, în intervalul 10 – 15 august, apoi se va resimţi o răcorire, iar între 16 şi 23 august temperaturile maxime se vor situa constant în jurul unei valori medii de 27 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se vor situa, în medie, între 12 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în prima săptămână.

Vor fi averse pe arii restrânse aproape în fiecare zi, însă pe 10, 15 şi 16 august acestea se vor semnala local şi pot fi mai importante cantitativ.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Maramureș

În Maramureş, valorile termice diurne vor avea o tendinţă de scădere spre finalul primei săptămâni de prognoză, când vremea se va răcori uşor. Astfel, de la o medie de 29 – 30 de grade, în intervalul 10 – 15 august, maximele temperaturii aerului vor scădea spre o valoare medie de 26 de grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile nocturne vor avea uşoare variaţii şi se vor încadra, pe parcursul întregului interval, între 14 şi 16 grade, în medie, cu cele mai ridicate valori în primele nopţi şi cele mai scăzute spre sfârşitul săptămânii viitoare.

În prima zi a intervalului vor fi ploi de scurtă durată, după care probabilitatea pentru averse la nivel local va fi ridicată în intervalul 15 – 23 august.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Moldova

În Moldova, regimul termic diurn se va menţine constant pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se va concretiza printr-o medie a temperaturilor maxime de 28 – 29 de grade. În ceea ce priveşte minimele nocturne, acestea vor fi de aproximativ 18 grade, în medie, în primele nopţi, apoi vor marca o scădere şi, în intervalul 14 şi 23 august, media temperaturilor minime va fi de 16 grade.

Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului de prognoză. Ulterior, probabilitatea pentru averse va fi redusă.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Dobrogea

În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 30 de grade, apoi regimul termic diurn va marca o scădere şi, pe 15 şi 16 august, valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa în jurul a 26 – 27 de grade. După jumătatea lunii august temperaturile vor creşte uşor, iar la finalul celor două săptămâni se vor atinge aproximativ 28 – 29 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie relativ similară, cele mai ridicate valori fiind de aşteptat la începutul intervalului, respectiv 20 – 21 de grade, iar apoi vor scădea spre 18 grade, valoare medie ce se va menţine de interes până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni a prognozei.

Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Muntenia

În Muntenia, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi maxime diurne ce se vor situa în jurul unei valori medii regionale de 30 de grade. Ulterior, vremea se va răcori uşor, astfel încât, pe 15 şi 16 august, media maximelor va fi de 27 de grade, pentru ca apoi să crească din nou, spre 28 – 29 de grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul a 20 de grade în primele nopţi, dar vor scădea spre 18 grade pe 14 august şi se vor menţine în jurul acestei medii regionale până la finalul săptămânii viitoare.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată pe 12 august şi, din nou, pe 15 şi 16 august, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi trecătoare.

Prognoza ANM. Cum va fi vremea în Oltenia

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în prima săptămână a intervalului de prognoză, când media temperaturilor maxime va fi de 31 – 32 de grade. Pe 15 august se va resimţi o uşoară răcorire, iar temperaturile diurne se vor situa constant în jurul unei valori medii de 30 de grade, până la finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa în jurul unei medii regionale de 18 grade în prima săptămână şi de 16 grade pe parcursul celei de-a doua.

Ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii mai extinse şi să fie mai însemnate cantitativ va creşte pe 15 şi 16 august.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată