Ministrul Educaţiei anunță o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea învăţământului online

Ministrul Educaţiei anunță o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea învăţământului online
Ministrul Educaţiei anunță o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea învăţământului online (FOTO: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO)
Publicat: 11/08/2020, 15:35

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat, marți, în cadrul unei dezbateri organizată de Comisia de învăţământ din Senat, că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă privind învăţământul online pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021. Totodată, se pregătește și un proiect de lege, care să permită descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor Școlare şi Direcţiilor de Sănătate Publică.

,,Este vorba, pe de o parte, de o ordonanţă de urgenţă cu precizările clare pentru modul în care vom susţine cursurile în sistem online. (…) A existat o astfel de ordonanţă de urgenţă pentru anul şcolar 2019-2020. Ea este valabilă numai până la 31 august 2020 pentru învăţământul preuniversitar şi până la 31 septembrie pentru învăţământul universitar’’, a explicat Monica Anisie,  potrivit Agerpres.

,,Acum pregătim o ordonanţă de urgenţă în care să reglementăm acest tip de învăţare online. Pregătim şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 55 privind unele măsuri privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19’’, a mai adăugat aceasta, în cadrul unei dezbateri organizată de Comisia de învăţământ din Senat.

Monica Anisie a apelat la sprijinul Parlamentului pentru reglementări privind angajarea de personal nedidactic în învăţământul preuniversitar

Ministrul Educației spune că modificarea este necesară, întrucât este nevoie de o măsură clară referitor la descentralizarea deciziei la nivelul unităţilor de învăţământ, Inspectoratelor Școlare şi Direcţiilor de Sănătate Publică.

Aceasta a precizat că se vor va face modificări la articolul 38 al Legii 55, în sensul că activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor, elevilor se pot suspenda la propunerea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Școlar Judeţean şi aprobarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Peste 500.000 de tablete, achiziționate pentru învăţământul online

,,Prin în Legea 55, la articolul 27, ni se impuneau restricţii referitoare la angajare. S-a modificat şi vă mulţumim că aţi modificat articolul 27, însă modificarea nu prevedea decât posibilitatea angajării pe posturile didactice, deci numai pentru profesori, şi am deblocat numai titularizarea pentru profesori, nu şi angajarea pentru personal nedidactic de care avem atâta nevoie în aceste momente. Deci v-aş ruga să ne sprijiniţi în acest demers, deoarece, pentru învăţământul universitar, deblocarea a fost realizată pe toate planurile. Avem nevoie de aceste posturi suplimentare în sistemul de învăţământ preuniversitar”, a explicat ministrul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?