Potrivit prognozei meteo de joi, 13 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. Pe arii restrânse din zona Olteniei indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Dar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când local la munte și izolat în sudul și în centrul țării vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 34 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 și 20 de grade Celsius, informează stirimeteo.com.
În Capitală, vremea se va menține călduroasă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 19 grade Celsius.
Vremea va continua să fie călduroasă în cea mai mare parte din ţară, arată ultima prognoză a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 10-23 august.
După data de 16 august, valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 7-8 grade, până la 28 – 29 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată aproape zilnic, mai puţin în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde şansele vor fi reduse.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 3 august, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis perioada 3-16 august.
Media maximelor termice va avea variații între 18 și 22 de grade Celsius, iar a minimelor în general între 10 și 14 grade Celsius. Din data de 4 august, local, vor fi perioade cu averse în fiecare zi.