Franța impune purtarea măștii de protecție, cu poliția și jandarmii. Cetățenii riscă închisoarea, la trei abateri

Franța impune purtarea măștii de protecție, cu poliția și jandarmii. Cetățenii riscă închisoarea, la trei abateri
Franța impune purtarea măștii de protecție, cu poliția și jandarmii (FOTO: Shutterstock)
Publicat: 12/08/2020, 18:27
Actualizat: 12/08/2020, 18:36

Guvernul francez a anunțat, miercuri, că va mobiliza agenţii de poliţie şi jandarmii pentru a impune purtarea măştii de protecție şi în spaţiile publice deschise, unde această măsură a devenit obligatorie.

„Vom mobiliza forţele de poliţie şi jandarmeria pentru un mai bun control. Vrem să fie clar: trebuie să te temi mai puţin de jandarmul care te va amenda decât de virus”, a declarat  purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, pentru  BFM TVcitat de Agerpres.

El a avertizat că Franţa se află într-un moment decisiv, din cauza creşterii numărului noilor cazuri zilnice de COVID-19 şi apariţia de noi focare.

„Cifrele sunt preocupante. (…) Este necesară o vigilenţă absolută din partea tuturor francezilor”, a insistat responsabilul francez.

Premierul francez Jean Castex a înăsprit, marţi, tonul în contextul unei „situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău” şi a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, potrivit sursei citate.

„Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat. O revenire a epidemiei va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (…), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală”, a avertizat premierul francez, citat de AFP, în timpul unei vizite într-un spital din oraşul Montpellier.

Măștile sunt obligatorii în zonele aglomerate ale Parisului, cum ar fi malurile Senei, Champs-Elysees și în piețe. Ordinul se aplică locuitorilor orașului și turiștilor care au peste 11 ani.

Amenda pentru cei care nu poartă măștile în spațiile deschise aglomerate este de 135 de euro, dar cei care ajung la a treia abatere riscă o pedeapsă de șase luni de închisoare, potrivit Digi 24.

Măsura a fost luată în condițiile în care 2,4% dintre testele făcute în capitala Franței în ultima perioadă sunt pozitive. Este o medie mai mare decât cea națională. Numai în ultima săptămână, Franţa a înregistrat peste 10.800 de noi cazuri de infectare cu noul coornavirus.

Un român a dat spargeri în Franța, sperând că nu va fi recunoscut dacă poartă mască de protecție: „De unde știți că am fost eu?”

Un român a primit o pedeapsă de un an de închisoare în Franța, la sfârșitul lunii iulie, după ce a fost acuzat de două furturi. La unul dintre jafuri, bărbatul de 35 de ani a fost surprins de camerele de supraveghere purtând o mască chirurgicală, însă porprietarul localului și judecătorii nu au întâmpinat dificultăți în a-l recunoaște.

Românul a fost prins de polițiști, chiar înainte de a se urca în avion și de a veni în țară. Bărbatul de 35 de ani le-a declarat polițiștilor că vrea să meargă la București pentru a-și convinge familia să-l însoțească în Franța.

În ciuda explicațiilor, polițiștii nu l-au lăsat pe bărbat să părăsească țara, întrucât l-au recunoscut dintr-o listă de persoane căutate de autorități. În momentul în care a fost prins, bărbatul avea asupra lui suma de 2.000 de euro în numerar, potrivit Le Parisien.

Românul a ajuns în fața judecătorilor francezi, fiind acuzat de cele două furturi.

Ghinion uriaș pentru pasagerii unui zbor Nisa- Oslo: Au aterizat chiar când autorităţile norvegiene au introdus carantina pentru Franța

Cei 158 de pasageri ai unui zbor al companiei scandinave SAS între oraşul Nisa (sudul Franţei) şi capitala norvegiană Oslo au fost nevoiţi să rămână în carantină timp de 10 zile, după ce avionul lor a aterizat la destinaţie chiar în momentul în care în Norvegia intra în vigoare măsura de carantinare a persoanelor venite din Franța.

Pilotul ar fi făcut eforturi să aterizeze mai devreme, pentru a evita carantinarea pasagerilor, însă, cu toate că a reușit să atingă solul cu 9 minute mai devreme decât ora anunțată, nu a putut evita carantina.

Norvegia a anunţat joi că Franţa, Elveţia, Monaco şi Republica Cehă vor intra de a doua zi în „zona roşie” a coronavirusului, cele patru trecând din nou de pragul de 20 de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată