Mărturiile tulburătoare ale unui medic rezident, infectat cu coronavirus: „Am dormit cu capul pe-o masă, nu puteam să respir. Nimic nu e mai important decât o gură de aer”

Mărturiile tulburătoare ale unui medic rezident, infectat cu coronavirus: „Am dormit cu capul pe-o masă, nu puteam să respir. Nimic nu e mai important decât o gură de aer”
Mărturiile tulburătoare ale unui medic rezident, infectat cu coronavirus: „Am dormit cu capul pe-o masă, nu puteam să respir. Nimic nu e mai important decât o gură de aer”. Foto: captură Digi24
Publicat: 14/08/2020, 07:31
Actualizat: 06/04/2021, 17:09

Un medic rezident de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași mărturisește simptomele cumplite pe care le are de când a fost infectat cu noul coronavirus, deși nu are comorbidități. Bărbatul de 31 de ani avertizează asupra faptului că boala Covid-19 nu este o glumă. 

Medicul se află de 8 zile internat la spital, infectat fiind cu virusul SARS-CoV-2 și nu se simte prea bine, având simptome de la tuse, stări febrile, pierderea simțurilor gustative și olfactive, dar și probleme respiratorii.

„Am trecut prin toate cascadele de simptome, inclusiv febră. Ce pot să zic? E groaznic! Am avut ocazia să văd și ca doctor, și ca pacient, e groaznic.

Doar starea asta, că pur și simplu simți nevoia de o gură de aer (inspiră și începe să tușească) și e un aer fierbinte, nu știu, ca de cuptor cu microunde, și vrei aer, asta și nimic mai mult.

Sper să fie bine. Îmi doresc să fie un pic mai bine și pentru mine, că e a opta zi și am început să mă îngrijorez că nu reușesc să mă îmbunătățesc cât de cât (respiră greu), chiar dacă colegii au grijă și am toate schemele de tratament, cu anticoagulant, cu antibiotic, cu antivirale, cu vitamine, cu tot.  Momentan, e o pneumonie, în partea dreaptă, chiar acum mi s-au făcut raze, sunt curios ce-a ieșit”, a declarat medicul pentru Digi24.

Cel mai sâcâitor este senzația că n-ai aer

Medicul rezident nu știe exact momentul în care a fost infectat, dat fiind că participă în lupta coronavirusului încă din luna martie. După ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus, medicul s-a izolat acasă, dar pentru că în urma analizei computerului tomograf colegii săi au sesizat o modificare a plămânului, s-a decis internarea:

„Colegilor le doresc să fie foarte atenți, să nu se joace și să fie foarte atenți, să aibă grijă. Eu nu știu cum am reușit să mă infectez. Din martie, stau doar în focar, am fost și în misiuni (SMURD – n.r.), totul a fost așa, insiduos, tot debutul, nu mă așteptam să fie. Cel mai sâcâitor este senzația că n-ai aer. Am bănuit că sunt infectat și am făcut testele, pentru că tot mi se înfunda nasul, îmi fierbeau ochii, am făcut subfebrilitate, mialgii, o tuse seacă, brusc instalate, care nu mai cedau. Atunci mi-am dat seama că e ceva dubios, m-am testat și după ce m-am testat m-am izolat acasă. A doua zi m-au chemat colegii să fac și un computer tomograf și s-au observat modificări la nivelul plămânului drept, moment în care s-a decis internarea. Doar că asta e foarte nasol, că la mine tot timpul… nu știu dacă am avut în astea opt zile 12 ore în care să merg bine, să am o pauză, tot timpul a fost groaznic, și cu tratamentul, și cu efectele gastrice și cu toate cele, dar mergem înainte”, a declarat medicul Augustin Lazăr.

Medicul a povestit că a văzut tot felul de cazri și cu și fără simptome, iar acum el însuși este un caz simptomatic. Medicul amintește că a văzut colegi care au fost asimptomatici la început, însă ulterior au dezvoltat probleme la plămâni:

„Nu-i de glumă! Și eu n-am comorbidități”

„Starea mea nu prea s-a îmbunătățit, am vorbit cu colegii mei de la pneumo, nu știu, mâine vom încerca un tablou clinic, vom încerca probabil să schimbăm antibioticele, să vedem. Astăzi am făcut investigații, să vedem ce se întâmplă. E ciudat, am colegi pe palier care sunt asimptomatici, care dezvoltă pneumonii, de toate categoriile, doar că fiecare merge în stilul său. Mă hidratez, dar e groaznic, fără gust, fără miros, nu mă așteptam să fie chiar așa de neplăcut totul.

Lăsând gluma la o parte, am 31 de ani, credeți-mă, aseară am dormit cu capul pe-o masă, nu puteam să respir, nimic nu e mai important decât o gură de aer. Nu-i de glumă! Și eu n-am comorbidități, n-am nicio problemă, dar știu cum respir! Și nu știu… oameni cu insuficiență cardiacă, oameni cu boli pulmonare, nici nu vreau să-mi închipui!

Am avut și oameni bătrâni, și cazuri comatoase transferate aici, nici nu vă puteți închipui ce înseamnă să tratezi un asemenea pacient, plus că am văzut în secțiile de Terapie, am lucrat din martie, m-au trimis și știu cum e. E groaznic, doar că nu toată lumea dezvoltă simptome.

Unii au mers bine, dar am avut colegi, asistente, care au mers bine cinci-șase zile, după care au făcut pneumonii și au mers prost încă 16 zile, de exemplu (tușește), și 28 de zile, 30 de zile. Fiecare pacient are o evoluție insidioasă. Eu când am sperat să-mi fie bine, din nou am început să mă ia cu rău, tot timpul febră, transpirații, te dor mușchii, n-ai gust, n-ai miros, tulburări gastrice, e dezastru! Dacă cineva trece prin ce trec eu, vă asigur că nu-i glumă cu covidul, deci chiar nu glumesc”, a afirmat medicul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...