Un bărbat în vârstă de 71 de ani, dintr-o localitate din județul Alba, a fost ucis cu bestialitate, la sfârșitul săptămânii trecute, chiar de către fratele său mai mic, care, într-un acces de furie, a pus mâna pe un topot și i-a tăiat capul.
Potrivit anchetatorilor, între cei doi frați, care locuiau în comuna Mogoș, existau conflicte destul de dese în condițiile în care erau alcoolici și împărțeau aceeași casă.
Ca urmare, neînțelegerile erau la ordinea zilei și nu de puține ori degenerau în conflicte zgomotoase care conduceau, uneori, la bătaie, chiar dacă unul are 65 de ani, iar fratele cel mare avea 71 de ani.
În ziua tragediei, este ora prânzului când frații s-au apucat din nou de scandal. Anchetatorii au stabilit că, undeva în jurul orei 14.00, cu nervii întinși la maximum, bătrânul de 65 de ani a luat un topor care era înfipt în butucul folosit de cei doi ca să spargă lemne și l-a lovit pe fratele său în gât.
Deși a văzut că i-a provocat o rană gravă, acesta nu s-a putut stpâni și a contnuat să-l lovească până când i-a tăiat capul.
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 20 august 2020, în jurul orelor 14:00, în timp ce se aflau în locuinţa comună din satul Poienile Mogoş, comuna Mogoş, jud. Alba, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpatul s-a înarmat cu un topor şi a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 71 de ani, în zona gâtului, în mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
Anchetatorii au stabilit că incidentul s-ar fi produs după ce bărbatul de 71 de ani ar fi refuzat să-i mai dea fratelui său bani că mai cumpere de băut.
Ucigașul a fost prezentat instanței Tribunalului Alba, care a decis arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.