Președintele PRO România, Victor Ponta, a postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook, un mesaj adresat social-democraților, chiar în ziua în care a avut loc congresul în cadrul căruia PSD și-a votat conducerea.
El le-a cerut social-democraților să oprească „blaturile cu PNL” și să ajute la răsturnarea Guvernului liberal.
„Vă spun eu, în numele alegătorilor social-democrați : OPRITI BLATURILE CU PNL!!! Haideți să îi dăm jos #ACUM”, a scris Ponta pe Facebook.
Ponta a făcut referire și la excluderea sa din PSD și a acuzat de ipocrizie pe unii dintre social-democrați.
„PRO România s-a format ca o reacție naturală și necesară la „dragnizarea” conducerii PSD, la distrugerea imaginii de competență guvernamentală și interes față de oameni / și la nevoia unei politici sociale dar și liberale în economie care să ducă la dezvoltarea țării (așa cum a fost în 2001-2004 și în 2012-2015)!
Eu am fost exclus din PSD pentru că nu am votat moțiunea de cenzură contra lui Sorin Grindeanu, iar cei care l-au dat afară atunci pe Sorin îl laudă acum ipocrit și îi zâmbesc fals din banca în care stau împreună. Eu am apreciat mereu ideile de reformă și modernizare ale lui Vasile Dâncu – cei care îl urăsc și disprețuiesc pentru că a scris mai multe cărți decât au citit ei vreodată îi zambesc la fel de fals ca și lui Sorin – tot de lângă el. Sper pentru amândoi să nu uite istoria ca să nu o repete!”, a scris Ponta.
Victor Ponta a acuzat PSD că ar ține în viață „Guvernul incompetent și corupt” condus de Ludovic Orban și că mulți dintre „securiștii” din PSD sunt gata să își vândă din nou voturile pentru salvarea lui Orban.
„PSD a votat Guvernul Orban PNL și toate legile aberante ale acestuia. PSD ține în viață acest guvern incompentent și corupt. Acum au făcut o moșiune de cenzură care apare și dispare ca Fata Morgana / iar «conservele» securiste care au votat în noiembrie Guvernul Orban PNL sunt tot în conducerea PSD – gata să mai vândă o data «la ordin» voturile pentru salvarea lui Orban! Haideți să dăm jos Guvernul Orban – pentru binele tuturor românilor! Noi suntem ProRomania și ținem doar cu România!”, a spus Ponta.
El a mai spus că felul în care Eugen Teodorovici a fost tratat în ultima perioadă arată că PSD se află în continuare sub influența unor persoane din „epoca Dragnea”.
„Cred că modul în care a fost tratat Eugen Teodorovici arată că PSD a rămas, din păcate, sub influența oamenilor și culturii politice din Epoca Dragnea! Dacă doar se «vopsește gardul» cu Grindeanu și Dâncu – dar «înăuntru e tot leopardul (adică hiena din ultimii ani) va fi greu să avem curând o stângă modernă și unită!”, a mai spus el.
Sâmbătă a avut loc congresul PSD, în cadrul căruia Marcel Ciolacu a fost ales președinte al formațiunii.