În cursul săptămânii trecute Biroul Electoral Municipal Cluj-Napoca anunța că pe lista de semnături depusă de candidatul Petru Mîndru, la primăria orașului, figurau date personale ale unor persoane decedate sau care aveau domiciliu în străinătate. Însă Tribunalul Cluj a decis ca politicianul să poată participa la cursa electorală.
Tribunalul Cluj a admis duminică, 23 august, apelul făcut de Partidului România Noastră şi Petru Mîndru, după ce dosarul de candidat pentru Primăria Cluj-Napoca i-a fost respins.
Reprezentații BEM Cluj-Napoca anunțaseră pe 19 august că au găsit nereguli în ceea ce privește lista de semnături depusă de candidatul Petru Mîndru. Aceștia au descoperit date personale din documente de identitate cu serii eronate sau expirate, ceea ce însamnă că ar fi putut proveni din bază de dată mai veche, semnături de la persoane decedate, persoane care nu domiciliază în Cluj-Napoca, persoane cu adresă incompletă sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate.
„Se mai observă că lista de susținători pare a fi întocmită și semnată de aceeași persoană”, arată reprezentanții BEM, potrivit Mediafax.
Candidatura lui Petru Mîndru, care fae parte din parte din Partidul România Noastră, a fost respinsă la momentul respectiv iar reprezentanții BEM anunțau că vor depune plângere penală. Însă prin decizia Curții de Apel Cluj, acesta devine cel de-al al 14-lea candidat la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Ordinul privind regulile sanitare în campanie va fi emis săptămâna aceasta, a anunțat premierul Ludovic Orban, care a precizat că dacă se respectă normele, alegerile din 27 septembrie se pot derula fără creșterea riscului epidemiologic.
Premierul Ludovic Orban a anunțat cele mai recente demersuri pentru pregătirea alegerilor din 27 septembrie, precizând, la întrebarea presei, că acestea se pot desfășura fără probleme dacă sunt respectate toate normele sanitare.
„Dacă, din punctul meu de vedere, Guvernul va lua toate măsurile pentru a reduce la maxim riscul de răspândire a viruslui pe parcursul campaniei electorale. Vom emite în cursul acestei săptămâni ordinul comun privid protecția sanitară,cu regulile de protecțue sanitară care vor trebui respectate de candidați, de susținătorii canddiaților, de toți cei implicați în procesul electoral și avem convingerea că atâta timp cât candidiații și susținătorii lor vor respecta aceste reguli, nu va exista un risc suplimentar de răspândire a viruslui”, a declarat Orban.