Marea majoritate dintre dumneavoastră ați citit Insula lui Robinson Crusoe, romanul scris în 1719 de Daniel Defoe. Chiar în timpul vieții circulau zvonuri că de fapt evenimentele s-au întâmplat aievea. Așa cum italienii din secolul al XIV-lea care l-au întâlnit pe Dante pe străzi, l-au considerat ca pe omul care fusese în iad și s-a întors înapoi, la fel a mers și cu povestea lui Defoe și a insulei lui Robinson Crusoe. Ficțiunea s-a vândut la fel ca și ficțiunile bazate pe fapte reale pe care Defoe le-a povestit în ”A Journal of the Plague Year”- Un jurnal al anului ciumei.
Cartea lui Daniel Defoe, publicată prima dată în martie 1722, este o relatare a experiențelor unui personaj localizat în anul 1665, an în care ciuma bubonică a lovit orașul Londra, eveniment cunoscut sub numele de Marea Ciumă. Cartea este povestită oarecum cronologic, deși fără secțiuni sau titluri de capitol și cu digresiuni și dese repetări. Defoe avea doar cinci ani în 1665 când a avut loc Marea Ciumă, iar cartea însăși a fost publicată sub inițialele HF și se bazează probabil pe jurnalele unchiului lui Defoe, Henry Foe, care a fost șelar și care locuia în districtul Whitechapel din estul Londrei.
În carte, Defoe citează momente dure pentru a obține un efect de veridicitate, identificând cartiere, străzi și chiar case în care au avut loc evenimente. În plus, oferă tabele cu cifre ale evenimentelor, probabil din jurnalul ziaristului Samuel Pepys dar și cu cifre pe care le-a adunat personal spre a da credibilitate celor descrise. Dar în memoria populară, ciuma din 1665 a fost în mare parte asociată cu imagini trăite de locuitorii din Londra – cum ar fi crucile stacojii pictate pe ușile caselor, cu paznici în fața lor, astfel încât nimeni nu putea să plece sau să intre. Amintite, pentru posteritate, sunt infamele „gropi de ciumă” – corpuri îngrămădite pe corpuri, șobolani alergând de colo colo, o vedere care l-ar fi oripilat și pe pe Dante, chiar dacă ar fi fost în iad și înapoi, făcându-l să creadă că Hades a avut o scurta vacanță pe pământ. Cei care au asistat la ciumă și au supraviețuit în general într-unul din cele două moduri: ori aveau destui bani pentru a părăsi orașul spre unele moșii sau au fost al naibii de norocoși. Existau și excepții, amuzant de macabre, ca și în cazul prizonierilor din Turnul Londrei, în esență în carantină pentru criminalitate. Și în timp ce această ciumă a fost mult mai mortală decât ceea ce experimentăm, temele și modelele se suprapun.
Operă de ficțiune, bazată însă pe o solidă documentare, Jurnal din Anul Ciumei, publicat de Daniel Defoe în 1722, descrie realist marea molimă din Londra anului 1665. Printre notele de esență ale atmosferei: rătăcirea rațiunii la nivel colectiv. Conform lui Defoe „Temerile oamenilor au fost întețite de rătăcirile caracteristice acelor vremuri, anume, pe atunci, nu înțeleg de ce, lumea era mai înclinată decât oricând înainte sau după aceea să plece urechea la tot felul de profeții și izvodiri astrologice. N‑aș putea spune dacă această nefericită înclinație fusese stârnită de anumiți indivizi care scoteau bani de pe urma ei. Mă gândesc la cei ce tipăreau preziceri și prorociri”.
Acum COVID-19 aduce cu el o emulație în media digitală, o efervescență apocaliptică. Oamenii încearcă să se sperie reciproc, împărtășind scenarii catastrofale pe Facebook sau dând soluții miraculoase de vindecare. Oameni au timp să-și ocupe mințile cu scenarii care montează diverse conspirații, fac brainstorming despre filmele care rulează pe Netflix sau schimbă rețete despre diete de slăbire. Unii mai digitali folosesc Youtube pentru exercițiile de gimnastica zilnice sperând să devina un fel de James Bond sau Lollobrigida. Rezultatul este o formă diferită de ciumă, un fel de inerție mentală pe care am face bine să o evitam. „Jurnalul anului ciumei” al lui Daniel Defoe înregistrează în mod viu modul în care natura umană poate evolua pe fondul unei pandemii – și ne provoacă pe toți să găsim soluții într-o perioadă de criză.
COVID-19 poate fi o lecție instructivă de viață, o ocazie de a rândui disciplina mentală – și curajul – de a te aventura în propriul interior și de a aplica o anumită gândire critică nu doar la modurile noastre de gândire predominante, ci și la noi înșine. Pe măsură ce lumea evoluează rapid ca răspuns la COVID-19, Internetul ne ține conectați unul de altul, pentru muncă, pentru joc, pentru confort și instrucțiuni. Un număr fără precedent de angajați lucrează de acasă, oamenii caută urgent informații relevante, actualizate despre virus, formatorii de opinii online sunt asediați cu comenzi de la persoane care se autoizolează, Internetul este sursa principală de divertisment datorită distanțării sociale, sănătatea fizică este în fruntea fiecărei căutări pe net, în timp ce urmăm recomandările medicilor, inclusiv practicarea igienei personale și evitarea adunărilor mari, dar cât de mult ne gândim la sănătatea digitală?
Practic, interacționăm mai mult decât oricând în istorie. Sănătatea digitală necesită aceeași prudență ca și sănătatea fizică. Cu toții trebuie să fim la curent cu cele mai bune informații. Locurile de renume pentru informațiile de care aveți nevoie despre COVID-19 sunt Grupul de comunicare strategică, comunicatele Ministerului Sănătății sau cele ale Direcțiilor de sănătate publică, cele ale Ministerului de Interne ale Institutelor de cercetare medicală, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), și site-ul guvernului. La fel cum există și cei care încearcă să profite de criză în munca fizică, există și cei hotărâți să valorifice pandemia de COVID-19 în lumea digitală.
Actorii nocivi înregistrează în permanență site-uri web care sună valabile, dar folosesc malware. Nu vă așteptați să existe o sursă mai bună acolo decât cele pe care le-am enumerat mai sus și în care am încredere. Frica și filantropia îi determină pe oameni să răspundă fără prudență în circumstanțele normale. Indiferent dacă este vorba de informații pe care nu le-ați solicitat în mod activ, dar le doriți cu siguranță, acestea apar în căsuța de e-mail (probabil un atac de phishing), reclame pentru măști eficiente împotriva coronavirusului (care pot fi o fraudă) sau o nouă organizație caritabilă care ajută (care poate fi o înșelătorie), este important să exercitați înțelepciune.
Munca de la distanță a atins niveluri fără precedent la fel ca și cea a hackerilor. Este o perioadă în care trebuie să vă protejați organizația. Hackeri știu că oamenii lucrează de acasă și consideră că este o ocazie de a se strecura în organizații odată cu traficul exterior care intră. Asigurați-vă că înțelegeți politicile și protocoalele de securitate corporativă, în special pe cine contactați dacă aveți probleme cu echipamentul dumneavoastră și cum ar trebui să comunicați (telefon, e-mail, chat client). Evitați metodele de partajare a fișierelor sau instrumentele de colaborare ne avizate. Și cate și mai câte pe care le puteți învăța din manualele specializate.
Liderii militari sunt obsesivi în ceea ce privește planificarea știu că operațiunile militare de pe câmpul de luptă se desfășoară întotdeauna într-un mediu incert, așa că își testează continuu ideile. Generalul (și ulterior președintele SUA) Dwight Eisenhower a făcut odată o remarcă „planurile sunt inutile, dar planificarea este indispensabilă”. Pentru a se pregăti de război, liderii militari au reunit echipe de planificatori cu diverse cunoștințe, din diferite organizații (și, dacă efortul este unul internațional, din diferite națiuni). Adesea, vor exista două echipe de planificatori – una concentrată pe contingențe în operațiunile curente și cealaltă (echipa cu planuri de viitor) care se va gândi la cerințele pentru operațiunile viitoare. Această abordare nu creează numai planuri mai bune, dar asigură, de asemenea, că persoanele responsabile de execuție au o înțelegere comună a obiectivelor și opțiunilor de urgență. Liderii din afaceri și din guvern trebuie, de asemenea, să planifice pe larg și la toate nivelurile și să examineze eventualele situații – lucru pe care mulți încearcă acum să îl facă pe fondul unei pandemii COVID-19 în curs de dezvoltare.
Planurile trebuie adesea refăcute pe măsură ce circumstanțele se schimbă. Militarii cred că războiul necesită management la trei niveluri: strategic (priorități naționale), operațional (operațiuni regionale) și tactic (lupte și angajamente specifice). Evenimentele care se mișcă rapid vor afecta fiecare dintre acestea: de exemplu, o criză tactică poate escalada la una strategică, iar prioritățile naționale pot duce la angajamente tactice (așa cum s-a întâmplat în operațiunile militare ale SUA și ale Marii Britanii din Afganistan imediat după 11 septembrie). Afacerile funcționează în mod similar. Liderii își sincronizează ciclurile și evaluările de planificare pentru a ține cont de circumstanțele economice în schimbare rapidă. Reevaluează constant și perfecționează planurile și acțiunile.
Există o concepție populară greșită potrivit căreia militarii sunt definiți prin luarea deciziilor de sus în jos: se presupune că ofițerii iau decizii și trupele fac în consecință ceea ce li se ordonă. Orice forță are, în mod firesc, ierarhii și reguli, dar acest stil de conducere nu a fost norma pentru cei mai buni militari de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când generalii prusaci au dezvoltat conceptul de „comandă de misiune”. La baza sa, ”comanda misiunii” se referă la abilitarea ofițerilor de a solicita acțiuni în conformitate cu intenția din spatele ordinului și nu a ordinului în sine atunci când nu putea fi executat. Această situație necesita structuri flexibile, intenție bine definită, pregătire militară consolidată și încredere. Stanley McChrystal, general al armatei americane, cel care a condus forțele de coaliție în Afganistan, a argumentat în cartea sa ”Team of Team’s” că „viteza și adaptabilitatea la toate nivelurile sunt centrale pentru un război într-o epocă a informației”. La urma urmei, condițiile se schimbă pe parcursul unui război sau al unei bătălii. Militarii conștientizează misiunea lor dacă ordinul de luptă este clar și astfel înțeleg limitele autonomiei lor – astfel încât, de exemplu, să nu se îndepărteze într-o zonă în care operează alte forțe. Liderii de afaceri trebuie să se întrebe dacă angajații lor au acel nivel de capacități și libertate de acțiune: dacă un furnizor important nu mai poate livra, angajații lor vor sta în paralizie sau vor concepe modalități de a se mișca? Angajații au pregătirea pentru a reacționa și a lua decizii adecvate?
Comunicarea contează cel mai mult atunci când toată lumea se grăbește. În mediul actual, mulți angajați primesc informații de la o jumătate de duzină sau de pe mai multe canale sociale și digitale. Nu au prea multă atenție și nu au suficient timp pentru a aprofunda informația. Multe surse diferite de adevăr și informații vor fi împrăștiate într-o organizație. Liderii trebuie să facă două lucruri. Mai întâi, să nu uite să facă mesajul simplu și să-l repete des. Oferiți indicații clare: e-mailuri scurte, nu note lungi. Puneți punctele principale în vârf și vedeți ce echipe trebuie să le execute. În al doilea rând, liderii trebuie să stabilească o singură sursă de informație de încredere. Comandanții militari au tehnici pentru comunicări mai simple și mai transparente. De exemplu, își fac timp pentru a interacționa cu soldații, o metodă încercată și adevărată de a se asigura că mesajele sunt percepute corect la prima mână. Acest lucru se întâmplă pe timp de război chiar și atunci când este periculos să vă deplasați în zona de operații.
De asemenea comandanții fac o prioritate din a stabili o imagine de operare comună (COP), o afișare unică a informațiilor operaționale relevante (cum ar fi poziția trupelor, a echipamentelor, poziția inamicilor etc). COP este actualizată în mod constant, personalul oferind informații zilnice pentru lideri. Cei mai buni lideri militari își asumă responsabilitatea personală pentru a se asigura că au informațiile esențiale, care apoi au un sens predictiv pe măsură ce sunt analizate. Fuziunea inteligenței cu imaginea de operare comună permite liderilor să decidă asupra unei direcții. Liderii militari stau în centrul rețelelor de colectare a informațiilor alimentate de subordonații lor, inteligența umană și tehnică, aliații și echipele planificatoare. Consultarea liderilor sau a colegilor într-un context diferit va îmbunătăți luarea deciziilor. Decizia pripită duce adesea la încurcături care pot dura timp îndelungat pentru a fi clarificate, astfel încât dacă te gândești la problemele potențiale și, dacă este posibil, să le discuți poți economisi timp mai târziu. Aceste ritmuri sunt încorporate în procesele militare.
Nu vă așteptați și nu cereți perfecțiune De obicei un plan mai puțin rău este adesea mult mai bun decât așteptarea unei șanse la perfecțiune. În război, inamicul va exploata indecizia, așa că liderii încearcă să stabilească un ritm care să copleșească capacitatea inamicului de a lua decizii. Cel mai greu apel pentru liderii de criză este de a merge mai departe știind că ar putea greși. Având în vedere incertitudinea inerentă a profesiei, comandanții militari păstrează forțele în rezervă în cazul în care presupunerile inițiale se dovedesc greșite sau în caz că performanța unitară se clatină. Această rezervă oferă flexibilitate pentru a răspunde rapid la evenimentele neprevăzute.
În timpul războiului, ambele părți caută continuu o limita. Numai în al Doilea Război Mondial, acest lucru a accelerat dezvoltarea științei rachetelor, radarului, circuitelor digitale și a multor alte tehnologii importante. În timpul crizei actuale, vedem deja noi aplicații ale tehnologiilor vechi. Ca întotdeauna, inovația aduce avantaje pe termen lung – societății în ansamblu și întreprinderilor individuale. Dar acest lucru nu poate veni de la sine. Toată lumea vrea să aibă echipa perfectă, cei mai buni experți și mult timp. Poate cea mai importantă lecție din partea armatei este că aproape niciodată nu ai aceste condiții fericite, așa că este nevoie de schimbări și evoluții constante pentru a întrece rezistenta. Conducerea de sus în josul rangurilor, adaptabilitatea și o înțelegere clară a misiunii fac diferența.
Am să închei aceste lecții cu câteva sfaturi ale unui din cei mai respectați militari din armata SUA, generalul Colin Powell omul care a luptat în Vietnam, a condus operațiunea Furtună în Deșert din Orient și a fost Secretar de Stat: (1) Nu este atât de greu pe cât ți se pare. Lucrurile vor apărea mult mai bine dimineața; (2) Te aprinzi și te stingi repede; (3) Evită să aduci ego-ul tău în poziția oficială, pentru că atunci când pleci el pleacă odată cu tine; (4) Totul poate fi realizat!; (5) Fii atent ce alegi pentru că s-ar putea să obții; (6) Nu lăsa factorii adverși să stea în calea unei decizii bune; (7) Nu poți să iei decizia altcuiva. Nu trebuie să lași pe altcineva să ia hotărârea ta; (8) Verifică detaliile; (9) Acordă încredere tuturor; (10) Rămâi calm; (11) Să ai o viziune clară asupra viitorului. Cere de la subordonați cât mai mult; (12) Nu lua în considerare frica și temerile interioare; (13) Optimismul perpetuu este o forță amplificatoare. Urmați-le sunt folositoare!
Am început amintind despre ceea ce a scris Defoe pentru că el a descris eșecurile noastre umane de atunci. Există la el un punct care glorifica ideea că suntem purtători ai unui impuls de a ne propaga propriile interese peste orice altceva, în timp ce, în mod ironic, nu reușim să avem grijă de eul nostru interior și să cultivăm un intelect imparțial care poate obține adevărul. Este un mesaj puternic pentru 2020, în această epocă, a sentimentelor care stăpânesc toată cultura umană, mai ales când acele sentimente – ca nevoia de atenție, nevoia de a speria sau de a șoca – ne compromit mintal. O pandemie a fost întotdeauna cu noi, în moduri evidente și mai puțin evidente. Vindecați boala în interior și parcurgem împreună un drum lin până la aplatizarea curbei în perioada de COVID-19.
Scurtă biografie: General locotenent în rezervă, Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA și a programului Senior Executives Programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University. Fost Consul General al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații. Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.
Opiniile, conținutul și originalitatea contribuției sunt atribuite exclusiv autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția Fundației C.A.E.S.A.R. sau a partenerilor săi.