Nicu Alifantis este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a opta parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), cântărețul vorbește despre viitor, trecerea timpului și dragostea sa pentru muzica destinată celor mici. Mai mult, artistul mărturisește că le cântă de multe ori nepoților săi.
Cristina Stănciulescu: Cum vedeți acum strada, oamenii?
Nicu Alifantis: Urâtă. Și strada și oamenii. Oamenii nu sunt urâți. Ei sunt frumoși, din păcate peste chipul lor se așează o perdea de ceață urâtă, o a doua piele, care îi face mai rigizi, mai răi, mai inumani, mai răi.
Asta văd eu în jurul meu. De asta m-am transformat într-un animal de casă, de pe scenă lumea asta nu se vede, atunci doar îi simți și e clar că sufletul lor nu s-a urâțit. Acolo e ca într-o mină de aur. Până ajungi la ea e urât, e mizerie, dar când ajungi în sufletul minei, acolo dai de aur.
Cristina Stănciulescu: Ce relație aveți cu trecerea timpului?
Nicu Alifantis: Și dacă o văd într-un anume fel pot să fac ceva? Mi-ar plăcea să cred că sunt ceva mai înțelept acum, dar nu sunt mereu convins. Mi-ar plăcea să cred că văd lumea și oamenii cu mai mult discernământ, dar iar nu sunt foarte convins. De pomană mă uit la cineva pe stradă. Sunt un sentimental. Eu trebuie să ajung în suflet.
Cristina Stănciulescu: Un artist este un purtător de cuvânt al unor emoții. Care sunt emoțiile valabile întotdeauna?
Nicu Alifantis: Păi tocmai am zis că mie mi-a plăcut să cânt despre oameni, despre relațiile lor, sufletele lor, prietenii, iubiri.
Cristina Stănciulescu: Aveți nostalgii?
Nicu Alifantis: Cât mai puține. Pentru că nu cred că fac bine, sunt ca inscripționările de pe pachetele de tutun, dăunează grav sănătății. Nu vreau să am nostalgii, sigur că îmi amintesc de plăcere de…Dar nu sufăr ca un câine că nu mai e ca atunci.
Cristina Stănciulescu: Sunteți bunic. Nicu Alifantis bunicul. Le cântați?
Nicu Alifantis: Nu. Acasă nu îmi place să cânt. Ci doar când am de lucru și nu îmi stă nimeni pe cap. Nu pot să mă concentrez. Sigur că ei vor, le cânt împotriva voinței mele. Nu sunt bunicul din poveste. Eu când îl văd pe ăla că moțăie mă enervează și îmi vine să strig ca să se trezească. Prin 2015 am scos un album „Șotron”, bine, am făcut cam 10 spectacole pentru copii înainte, cu Pepino, îmi place lumea asta a copiilor, am stat 11 ani la Teatrul Excelsior. Mi-a plăcut și m-am jucat cu zona asta.
Dar „Șotronul” am făcut cântecele pentru copii, discul are o carte, unde din 15-16 cântece fiecare poate extrage o planșă de colorat. I-am zis premeditat „Volumul I”, ca să mă oblig să fac volumul 2.
Lumea lor este de o naivitate, curățenie fantastică.
Cristina Stănciulescu: Cum vă uitați la viitor?
Nicu Alifantis: Îi mulțumesc lui Dumnezeu, când mă trezesc dimineața, că am mai prins o zi. Și așa o să fie. Dar iartă-mă, asta se poate întâmpla și la 15 ani, la 20 de ani. Nu vreau să văd viitorul. Lasă să mi se arate. O să fie o surpriză plăcută. Nu. Nu. Plus că va trebui să privesc printre gene… E obositor.
GÂNDURI BUNE. Nicu Alifantis, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A șaptea parte