Autoritățile din Ungaria au anunțat, vineri, că îşi va închide frontierele pentru cetățenii străini, de la 1 septembrie, în vederea limitării creşterii numărului infectărilor cu noul coronavirus.
Cetățenii maghiari care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină și vor putea ieşi numai după două teste negative la COVID-19, a anunţat şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în ţară doar în cazuri justificate, inclusiv cetățenii români, excepţie de la regulă făcând convoaiele militare, tranzitul umanitar şi călătoriile de afaceri sau umanitare.
Oficialul maghiar a precizat că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.
Gergely Gulyas a argumentat că măsurile sunt necesare pentru a proteja vârstnicii de infectarea cu noul coronavirus, precum şi pentru evitarea unor noi probleme economice.
De asemenea, măsura a fost luată în contextul în care şcolile se redeschid în Ungaria pe 1 septembrie.
Ungaria îşi va înăspri regulile de trecere a frontierei de la 1 septembrie, în condiţiile în care numărul de noi contaminări este în creştere în ţările vecine, anunţa – în urmă cu o săptămână – premierul ungar Viktor Orban la postul național de radio.
„Când va începe noul an şcolar, nu vom mai putea menţine sistemul de trecere a frontierei care a funcţionat în timpul verii”, a spus Orban, fără să ofere alte detalii cu privire la noile restricţii.
România, Ungaria și Bulgaria, țări care de obicei au rate de creștere ridicate, au descoperit că economiile lor au suferit din cauza crizei Covid-19.
În același timp, ziarul parizian „La Tribune” dezvăluie că România, Ungaria și Bulgaria au suferit o scădere istorică a produsului intern brut (PIB), din aprilie până în iunie, comparativ cu trimestrul anterior, din cauza impactului noului coronavirus, potrivit primele estimări făcute de institutiile nationale.
PIB-ul celui de-al doilea trimestru a scăzut cu 12,3% în România și 9,8% în Bulgaria, cea mai mare cădere de la criza economică din 1997.
Produsul intern brut al Ungariei plonjează cu 14,5% în trimestrul 2 al anului 2020, în timp ce PIB-ul scade cu 12,3% în România și 9,8% în Bulgaria, așa cum arată Institutele de Statistică din țările respective, citate de AFP și reluată de ziarul economic francez „La Tribune” în ediția online.