„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
Producția românească ”O secundă” – regizată de Octavian Iacob – abordează (și… tratează cinematografic) unul dintre cele mai actuale și sensibile subiecte cu care societatea se confruntă, mai ales în această perioadă de criză medicală acută indusă de noul coronavirus. Este un film despre boala secolului XXI, depresia, boală care tinde să devină, din nefericire, un fenomen global.
După câteva luni de muncă susținută pe platourile de filmare și pe teren, teaser-ul filmului ”O secundă” – produs de Raw Rec Studios Film – a fost lansat în cadrul unui eveniment deosebit care a avut loc la funHUB, în parcarea centrului comercial Esplanada – Cora Pantelimon.
”O secundă” prezintă o poveste care va explora cauzele, efectele și consecințele psihologice ale unui episod traumatic petrecut în viața personajului principal, Alex Rayworth, un eveniment care îl afundă pe protagonist în ceea ce se numește “depresie psihotică”.
Filmul este considerat un ”mister/thriller/drama”, acțiunea fiind axată pe povestea a doi frați, David și Alex, extrem de influenți, binecunoscuți ai societații bucureștene. Cei doi au părăsit România din dorința de a evada și a se îndepărta dintr-o tragedie care s-a abătut în viețile lor. Din noaptea în care soția lui Alex – Sara – moare într-un misterios accident de mașină, viața acestuia devine o închisoare a minții lui, o agonie fără sfarșit, o autopedeapsă din care nu poate scăpa. Doar adevărul îi poate aduce liniștea.
David va duce o luptă contra-cronometru animat de dorința de a-și găsi și salva fratele de la autodistrugere. Numai că, descoperă un indiciu care sugerează că accidentul Sarei ar fi putut fi mai mult decât o culpă a fratelui său. Încet, încet iese la iveală un adevăr periculos care poate face mai mult rău decât bine celor doi frați și tuturor celor din jur. Oare își va salva David fratele de la sinucidere? Sau…?
”O secundă” nu este doar un demers cinematografic excepțional prin natura subiectului ”disecat” vizual, ci și o construcție de viață. Prins în chingile depresiei, într-un anumit moment al vieții sale, regizorul Octavian Iacob aduce realitatea dureroasă pe care a parcurs-o în atenția spectatorilor, iar pelicula devine, astfel, o adevărată declarație de suflet. Este evident că un ”om din afară” nu ar putea surprinde toate amănuntele unei astfel de experiențe, nu le-ar putea înțelege în profunzime și nu le-ar putea transforma în cuvinte și imagini, iar ”O secundă” însumează gânduri, trăiri, decepții, dar – într-un final – și forța de a învinge în lupta cu depresia.
GÂNDUL.RO i-a adresat lui Octavian Iacob câteva întrebări despre pelicula ”O secundă” – dar nu numai, pentru în spatele acestei producții, așa cum scriam mai sus, nu se află doar regizorul efervescent, ci și… omul Octavian Iacob, implicat direct în lupta împotriva depresiei -, iar aceasta a găsit timpul necesar pentru a ne răspunde, ÎN EXCLUSIVITATE.
GÂNDUL.RO: ”O secundă”, producția cinematografică românească regizată de dumneavoastră, abordează unul dintre cele mai actuale și sensibile subiecte cu care societatea se confruntă, mai ales în această perioadă când pandemia de coronavirus afectează la toate nivelurile. Este un film despre boala secolului XXI – depresia – fenomen global care nu poate fi lăsat într-un con de umbră. Cum și când ați luat decizia de a vă implica activ în această problemă și ce înseamnă un asemenea subiect ”delicat” pentru un regizor, din punct de vedere profesional și emoțional?
Octavian Iacob: Decizia de a face un astfel de film a venit în urma unui episod din viața mea, atunci când am simțit din plin această boală. Se întâmpla în urmă cu 5 ani. Am trăit teama de a vorbi despre stările pe care le aveam în acele momente și nimeni, dar chiar nimeni, nu mă putea opri din gândurile acelea distructive, mincinoase. Pentru un regizor este doar un alt subiect de film dacă nu a trecut prin așa ceva. Niciodată nu va putea să redea sentimentele și stările critice pe care această boală te face să le simți. Pe scurt, filmul lui nu va fi niciodată credibil în fața audienței.
Alex Rayworth, personajul principal al filmului, trece printr-un episod traumatizant, iar efectele și cauzele sunt ”disecate” în scenariul filmului ”O secundă”. Ca regizor, această provocare a fost, cu certitudine, una majoră, iar viața personajului – ”ca o închisoare a minții” – se transformă într-un prizonierat al ”depresiei psihotice”. Cât de complicat este să aduceți în fața spectatorilor o astfel de poveste de viață?
Complicat nu este, pentru că o bună majoritate din spectatori au avut, poate, un episod de depresie, unii poate mai mic, alții poate mai mare.
Acum, în vremurile pandemice pe care le trăim, fără să vrem, am trăit cu toții un grad de depresie ca urmare a restricțiilor și a incertitudinii. Acum știm cu toții cum este…
Octavian Iacob
Evident, subiectul filmului tratează o depresie mult mai gravă și mai complexă, dar pentru că nu dorim ca spectatorii să nu o întelegă, vom arăta doar un segment din viața personajului și alegerile pe care le face sub această depresie. Așa că filmul se va transforma și într-un film de acțiune prin care dorim să surprindem publicul din România, prin complexitatea cascadoriilor și a modului de filmare.
Din distribuția acestui film fac parte nume foarte cunoscute ale cinematografiei din România, printre care Maia Morgenstern sau Monica Davidescu. Cititorii ar dori să știe cum se desfășoară o zi de filmări în compania unor astfel de actori și care este ”rețeta succesului”, din punct de vedere regizoral? Există o astfel de rețetă, ținând cont de subiectul abordat, depresia?
Aș putea spune că aceasta este chiar “rețeta”, o poveste reală, bine cladită și o temă autentică, prin care nume mari ale cinematografiei românești să ofere – la capacitate maximă -, abilitățile și talentul prin care s-au făcut iubite de întreaga țară și nu numai. O zi de filmare decurge extrem de strict din punct de vedere al programului, foarte eficientizat și într-un mod alert, aș putea spune. Dar, în opinia mea, așa se nasc scenele pline de conținut calitativ și emoție pentru spectatori.
Sunteți primul și singurul român care a fost acceptat la New York Film Academy, instituție de prestigiu, de altfel, ați și absolvit-o. Puteți rememora câteva momente care v-au marcat în acea perioadă, cu atât mai mult cu cât că ați intrat în contact – profesional și nu numai – cu personalități ale lumii cinematografice precum Martin Scorsese sau Gerard Depardieu?
Nu au fost puține, ce-i drept. Întreaga experiență de la New York Film Academy a fost una memorabilă. Aș putea aminti de momentul în care la workshop-ul domnului Scorsese am povestit preț de aproximativ 40 de minute despre filmul “O Secundă”, moment în care notam fiecare cuvânt pe care acesta îl rostea, despre cum trebuie să abordez aceast subiect. De asemenea, un alt moment marcant a fost atunci când a trebuit să regizez începutul episodului “Closure”, din serialul FBI, sub îndrumarea regizoarei Nicole Rubio. Mulți trecători opriți pe o stradă din Qeens, pentru a vedea ce se întamplă, și peste 100 de membri ai echipei de filmare care așteptau îndrumarile mele.
”O secundă” este mai mult decât un film, va sensibiliza publicul față de fenomenul depresiei, va putea oferi chiar suport emoțional, răspunsuri la întrebări, soluții și o analiză profundă, realizată cu mijloace cinematografice. Spectatorii descoperă ”viața reală”, cu una dintre marile sale probleme – depresia. Iar regizorul a trecut, la rândul său, printr-o astfel de perioadă dificilă. Ne puteți spune cum ați reușit să evadați din acea ”închisoare a minții”, devenind – iată – și un regizor dedicat luptei împotriva depresiei?
Mi-a trebuit mult timp să realizez că starea prin care treceam se datora jobului făcut pentru a mă întreține, departe de mama și prietenii mei. Treceam alături de ea prin despărțirea de tatăl meu, după 27 de ani din căsnicia lor și, mai ales, prin diagnosticul grav pe care mama tocmai îl primea. Cum bine știm, problemele nu vin niciodată singure.
”Eram captiv în propria viață. Cu foarte mult curaj, am petrecut nopți întregi la telefon cu mama și o bună prietenă, Ana Lambru, care acum este scenarista filmului. M-au îndrumat să renunț la tot ce nu mă face fericit și nu mă lasă să fiu eu însumi, fiindcă avem o singură tinerețe și mai mult de atât, o singură viață. Știam că nu voi fi tras la răspundere în cazul unui eșec, ei fiindu-mi alături, așa că mi-am dat demisia, am aplicat la New York Film Academy, iar pentru că am lăsat universul să lucreze pentru visul meu, nu doar că am fost acceptat la cea mai prestigioasă academie de film din lume…. dar chiar făceam, într-un sfârșit, ceea ce iubeam”
Regizorul Octavian Iacob
Așa am reușit să ies din agonie. Exemplul meu îl spun și îl voi spune toată viața mea, tuturor celor care consideră că nu sunt potriviți pentru ceea ce își doresc, pentru cei care renunță la fericirea lor. Nu sunteți singuri în această luptă cu depresia și tot ceea ce trebuie să faceți este să vă opriți pentru o secundă și să alegeți calea visului vostru, în voi stă toată puterea schimbării, a mărturisit regizorul Octavian Iacob, în exclusivitate, pentru GÂNDUL.RO.
Regizor tânăr și talentat, Octavian Iacob este primul și singurul român care a fost acceptat la New York Film Academy, instituție de prestigiu pe care a absolvit-o.
Octavian Iacob a câștigat, în anul 2018, Internațional Film Competition cu ”Lust for life”, film pe care l-a regizat și, de-a lungul carierei sale, a jucat (trebuie menționat că este și un talentat actor) în producții internaționale pentru Castel Film Studios. A lucrat cu producătorul Alain Depardieu, ca asistent de regizor în producția ”Back 2 Back”.
Cel mai important și ambițios proiect al său este drama psihologică ”O secundă”, primul film românesc care tratează un subiect atât de actual și de prezent în viețile multora. Este un proiect de anvergură prin care regizorul își propune să sensibilizeze publicul față de fenomenul depresiei, să ofere suport emoțional, răspunsuri de întrebări, soluții și o analiză profundă a acesteia.
Partenerii evenimentului: Metropolitan Records, Primăria Capitalei, Centrul Municipal pentru Dialog București, Centrul pentru Tineret al Muncipiului București, Compania Municipală Sport pentru Toți, funHUB, Aqua Carpatica, La Strada, Monster Energy, Custom Tuning, Leonard Caffe, Boutique Fruits, Healthy KIT, centrul wellness Floreasca, Domeniile Ostrov, Urban Events, La Maison, TwinBOX, Alapod, File de Poveste si Limuzine NonStop.