Primăria Sectorului 2 a anunțat noile măsuri pentru începutul anului școlar

Primăria Sectorului 2 a anunțat noile măsuri pentru începutul anului școlar
Primăria Sectorului 2 a anunțat noile măsuri pentru începutul anului școlar
Publicat: 02/09/2020, 15:42

Miercuri a avut loc, la Primăria Sectorului 2, o conferință de presă privind măsurile adoptate de către administrația locală pentru începerea în siguranță a noului an școlar.

La conferință a participat viceprimarul și candidatul PSD pentru funcția de primar al sectorului, Dan Cristian Popescu.

Acesta s-a declarat nemulțumit de reacția Guvernului față de această problemă.

„Am așteptat declarațiile miniștrilor Educației și Sănătății înainte de a ieși public. Am sperat că măcar în al doisprezecelea ceas, cu două săptămâni înaintea începutului de an școlar, vom avea niște măsuri și niște reguli clare. Din păcate am auzit doar platitudini, multă birocrație și, în final, pasarea răspunderii pe umerii administrației locale”, a spus Dan Cristian Popescu.

Acesta a adăugat că Sectorul 2 are cea mai vastă rețea de unități de învățământ din țară, cu peste 50.000 de elevi, iar autoritățile locale au decis să ia măsuri pentru a compensa lipsa de reacție a Guvernului.

„În sectorul 2 avem cea mai vastă rețea de unități de învățământ din țară, cu peste 50.000 de elevi. Răspunderea noastră este uriașă și nu putem aștepta la nesfârșit ca Guvernul României să hotărască cui va da măști, cine merită să fie protejat și cine nu. Toți elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar vor avea măști de protecție suficiente în sectorul 2. De asemenea, avem implementate toate măsurile igienico-sanitare- dezinfectant, măști, mănuși, covorașe dezinfectante, stickere pentru distanțare socială, afișe informative, termoscannere- doar că incompetența inspectoratului ne-a pus în mare dificultate. Nu au deblocat posturi și nici nu au suplimentat, astfel încât avem un deficit foarte mare în ceea ce privește personalul pentru curățenie. Adică unde este cea mai mare nevoie. Dar, la nivelul Primărie sectorului 2, am achiziționat echipamente de cea mai înaltă calitate, pe care le întâlniți în unitățile spitalicești și astfel vom gestiona cu bine această situație.

Fiecare unitate de învățământ va elabora un plan de curățenie și dezinfecție pentru întreaga clădire și vor fi folosite mașini profesionale de curățat pardoseala, aspiratoare și aparate de dezinfecție pe bază de abur, care omoară 99% din bacterii și viruși”, a spus viceprimarul.

El a mai spus că Primăria a achiziționat bănci individuale, pentru a rezolva problema distanțării și a adăugat că, la nevoie, vor fi instalate și separatoare.

Ministerul Sănătății și cel al Educației au anunțat marți noile măsuri pentru începerea anului școlar

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației referitor la aprobarea unor măsuri de organizare a activității în instituțiile de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică.

Ordinul reglementează măsurile privind mijloacele de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în instituţiile de învăţământ.

Astfel, conform ordinului, fiecare Direcție de Sănătate Publică va informa până pe 7 septembrie Inspectoratele Școlare și Comitetele pentru Situații de Urgență cu privire la situația epidemiologică, iar până pe 10 septembrie, fiecare unitate de învățământ în parte va propune aplicarea unui scenariu din trei posibile.

Potrivit comunicatului, criteriul în baza căruia unitățile de învățământ vor decide în ce scenariu se încadrează este numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată