Persoanele care s-au vindecat de coronavirus și vor să doneze plasmă pentru actualii pacienți Covid-19 se confruntă cu o misiune aproape imposibilă, după cum a demonstrat Gândul.ro, într-un reportaj cu camera ascunsă. „Este un demers foarte anevoios”, a declarat, la GÂNDUL LIVE, Ana Maria Gagea, reporter Gândul.
„A fost o surpriză. Am crezut că lucrurile vor fi mult mai simple. Credeam că e un gest foarte frumos să donezi plasmă. Lucrurile nu sunt atât de simple. E un demers foarte anevoios.
Inițial ni s-a spus că trebuie să mergem în altă locație, până am ajuns unde trebuia. Un cadru medical ne-a spus că trebuie să avem un dosărel, mai multe documente, un document care să ateste că ai fost confirmat cu Covid-19 în urmă cu o lună, un alt document care să ateste starea de sănătate bună și să nu suferi de alte boli cronice.
Dacă ai peste 58 de ani, 55 de ani, nu poți dona! Doamna a povestit că doar vrea să doneze. Medicii i-au spus că nu are voie.
Oamenii nu știu… Dacă mergi la centrul respectiv nu îți vei lua banii. Trebuie la primărie să anunți că ai făcut acest demers”, a declarat Ana Maria Gagea la GÂNDUL LIVE.
„Senzația generală e că sistemul nu vrea să donezi plasmă. Cu asta te confrunți. Cauți informație pe site, scrie acolo foarte clar că la 28 de zile de la test poți merge să donezi. Te redirecționează către cabinet, îți spun că le pare rău. Când am povestit public au început prietenii să îmi dea tot felul de numere de telefon, inclusiv numărul directoarei centrului de transfuzii. Eu trag un semnal de alarmă că sistemul este defect. Dacă un om normal nu poate să doneze.
Problema e că oamenii nu înțeleg că sistemul trebuie clar modificat. Azi am fost întrebată la centru când am fost bolnavă. Eu zic pe 30 iulie am primit test pozitiv. „Ne pare rău , recoltăm celor care au fost bolnavi după 1 august. Și mi s-a închis telefonul. Sistemul te respinge pentru că nu are nevoie de tine. E frustrant că nu au sânge, plasmă, că e nevoie de noi, dar nu putem ajuta. Am numărul directoarei, nu îl folosesc. Vreau să ajung acolo ca persoană normală. Vreau să fac ceva bun după ceva rău ce ți s-a întâmplat”, a declarat Anamaria Nicola la GÂNDUL LIVE.
Ana Maria Gagea: Am sunat o zi la centru, nu a răspuns nimeni.
Anamaria Nicola: „Oameni care au fost să doneze au spus că au avut programare și nu s-a respectat ora. Atitudinea personalului lasă foarte mult de dorit. Apreciez personalul medical, e o perioadă foarte dificilă, dar sistemul în sine nu funcționează, nu te ajută să ajuți.
Dacă soțul are Covid și stă acasă, soția și copiii pot umbla peste tot, pentru că statul nu îi mai testează. Înțeleg nevoia de bani, dar faptul că nu testezi măcar contacții imediați înseamnă că multe persoane vor umbla printre noi cu virusul și nimeni nu va ști asta. E un lucru foarte periculos!
A doua zi după ce am fost confirmată pozitiv, soțul și copii au fost să se testeze. Șefa DSP m-a certat că i-am trimis la spital să se testeze, că trebuie să stați în izolare. Ok, dar ne testează cineva cu ambulanța? Nu. Dacă domnul ministru are soluții… Eu nu cred că sistemul poate să ducă o povară atât de grea”
„Avem probleme organizatorice, care țin de toată partea generală. Ne-am dori ca DSP să funcționeze mai rapid, mai precis. E clar că DSP-urile nu au fost pregătite pentru o pandemie. Putem să luăm fiecare caz în parte, dar vom ajunge tot în punctul în care vor lipsi lucruri.
Este o situație care e de așteptat. Peste tot la nivel de capitală sunt cele mai multe infectări. În general capitalele au multe cazuri. Și gestionarea situației se va face mai greu, toți pacienții dintr-o zi trebuie evaluați. În spitalele de prima linie, în Matei Balș. Trebuie să-i vezi, să-i evaluezi. Ar trebui să existe locuri în plan real pentru ceilalți, ca să fie evaluați în spitalele-suport.
Presiunea este mare, pentru că se lucrează la capacitate maximă, dar nu ar fi asta problema neapărat. Când nu ai locuri, dar îți trebuie o variantă rapidă, te trezești că ai foarte mulți pacienți și nu reușești să faci lucrul ăsta. Bineînțeles că nimeni nu este mulțumit.
La Balș sunt cele mai severe cazuri, vorbim de terapie intensivă. Sunt foarte puțini donatori de plasmă, dacă lucrurile nu se schimbă nu vom avea o eficacitate. De multe ori teoria e bună, practica ne face probleme.
Încercăm la nivel de Balș să informăm pacienții că există posibilitatea de a dona după ce s-au vindecat, dar de aici trebuie să fie și pașii foarte clari pentru ca persoana să facă lucrul acesta. Ar trebui să se desfășoare repede și cum trebuie”, a declarat medicul Adrian Marinescu, la GÂNDUL LIVE.