Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat vineri, în cadrul Forumului Mării Negre, că pandemia de COVID-19 a arătat incapacitățile sistemului medical românesc.
De asemeea, el a mai spus că managementul instituțiilor sanitare din România lasă de multe ori de dorit, după cum informează Libertatea.
„Ce am putut învăța din această pandemie, că dacă aveam un sistem medical, el s-a dezgolit, arătând toate incapacitățile. Avem un management care, evaluat la fața locului de mine, personal, lasă de dorit, avem niște direcții de sănătate publică care trebuie readaptate condițiilor din ziua de astăzi”, a declarat Nelu Tătaru.
Cu toate acestea, Tătaru a spus că prima fază a epidemiei a fost gestionată în mod corect de către autoritățile române.
„O primă fază spun eu gestionată corect și normal, bazată pe decizii medicale, pe decizii epidemiologice și adaptând numărul de cazuri la numărul de paturi pe care l-am adus de la zi la zi spre a asigura necesarul celor care se adresau sistemului medical românesc”, a adăugat ministrul.
Totodată, Nelu Tătaru a făcut referire și la sumele de bani alocate sistemului sanitar în această perioadă.
„Guvernul României a alocat de la bugetul de stat peste 1,1 miliarde de lei, am schițat 350 milioane de lei cheltuieli pentru medicamente, materiale sanitare, consumabilie, kituri pentru monitorizare, soluții perfuzabile îngrijirii pacienților critici; 276,5 milioane de lei pentru decontarea testelor RT-PCR în cadrul programului Național; 248 milioane sunt cheltuieli decontate pentru carantină și izolare, 230 milioane de lei pentru achiziția măștilor pentru persoane defavorizate”, a mai spus oficialul.
Ministrul Sănătății a mai spus vineri, în cadrul Forumului Mării Negre, că România a contractat un împrumut de la Banca Mondială pentru a cumpăra aparatura medicală necesară în această perioadă.
„La aceste cheltuieli se adaugă 30 de milioane de euro în cadrul unui împrumut cu Banca Mondială pentru achiziția de 400 de ventilatoare, 400 de monitoare, 400 de kituri, injectomate, 400 de paturi speciale pentru Terapie Intensivă. 58 de milioane de euro au fost stimulente pentru personalul medical aflat direct în lupta cu Covid-19”, a mai spus Tătaru.
România a înregistrat vineri 1.339 de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, dar și 47 de noi decese provocate de COVID-19.