Creșă din Slatina, închisă 14 zile după ce părintele unui copil a fost depistat pozitiv cu Covid-19

Creșă din Slatina, închisă 14 zile după ce părintele unui copil a fost depistat pozitiv cu Covid-19
Creșă din Slatina, închisă 14 zile după ce părintele unui copil a fost depistat pozitiv cu Covid-19
Publicat: 04/09/2020, 20:22
Actualizat: 17/09/2020, 23:32

O creşă de stat din Slatina a fost închisă după ce părintele unui copil a fost depistat pozitiv la infecţia cu SARS-COV2. Instituţia, care avea disponibile 35 de locuri, a funcţionat pe perioada vacanţei.

„Vineri, 24 de copii cu vârste între 1 şi 3 ani au fost trimişi acasă și toate încăperile au fost dezinfectate”, a declarat Nora Popescu, directorul Direcţiei Asistenţă Socială Slatina, instituţie în subordinea căreia se află creşa.

Aceasta a mai precizat că, până acum, niciun angajat nu a fost testat pentru Covid-19.

„Creşa a fost închisă ca măsură preventivă. Nu a fost testat pentru Covid-19 niciunul dintre cei 37 de angajaţi pentru că nu am avut cazuri până acum. Nu facem testare periodică. Astăzi, toţi angajaţii au făcut testul pentru ambele tipuri de anticorpi pentru Covid-19, dar rezultatele le vom şti luni”, a afirmat Nora Popescu, pentru Mediafax.

Avertismentul unui medic pediatru: „Copiii sunt cel mai activ vector de transmitere a Covid-19! Școlile se vor închide una după alta”

Mihai Gafencu, medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Turcanu” din Timișoara, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și președinte al Organizației „Salvați Copiii”, avertizează – prin intermediul unui interviu pentru Ziare.com – că școlile din România se vor închide unele după altele imediat ce se vor fi deschis, deoarece copiii sunt cel mai activ vector de transmitere.

După declarațiile oficialilor de zilele trecute, conform reglementărilor, dacă într-o școală vor fi trei cazuri, consecința va fi închiderea școli respective.

Medicul susține că asigurarea condițiilor de protejare a elevilor, dar și a profesorilor, va fi deficitară pentru că lucrurile s-au făcut pe jumătate: „Rețeaua de medicină școlară a fost distrusă”.

Potrivit sondajelor realizate de „Salvați Copiii”, 21% dintre școli nu sunt pregătite pentru începerea noul an școlar în condiții de pandemie, 47% dintre elevi nu au avut acces la învățământul online, iar 1 milion de copii trăiesc în sărăcie.

Școala ar putea începe de la 1 octombrie, iar până atunci, elevii ar putea învăța de acasă! L.Orban: „Au fost discuții pe această temă”

Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar în perioada 14-30 septembrie să urmeze cursuri online, spune Ludovic Orban. Este vorba despre un scenariu cerut de medici.

„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, spune Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...