Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu a fost prins drogat azi-noapte la volan, susțin surse din Poliție pentru Gândul.ro.
Potrivit surselor din Poliție, fiul de 22 de ani al lui Ilie Dumitrescu a fost depistat la intersecția bulevardului Pache Protopopescu cu Ferdinand vineri seara, în timp ce se deplasa pe drumurile publice.
Acesta a fost depistat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv la două substanțe, cocaină și cannabis, și a fost dus la INML și i s-a întocmit dosar penal!
„În noaptea de 4/5 septembrie a.c., începând cu ora 23.00, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principale artere din municipiul București pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.
Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 2 substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice.
În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art.336 alin.2 din Codul Penal”, spun polițiștii.