Mihai Morar: ”Redeschideți Școala, nu școlile!” (OPINIE)

Luni, se deschid școlile. Dar nu începe Școala. Pentru că toamna, mai nou, se numără covizii, nu se mai numără demult bobocii.

Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să își schimbe numele în ”Ministerul Școlilor și Bolilor”. Este singura preocupare, dacă există și asta, a unei structuri blestemată să fie condusă, ani la rând, de niște ”numiți”, dar ”nechemați”, de niște domni și doamne care au primit postul de ministru în dar și au abuzat de el fără habar și fără har. Ministrul de azi? Imaginea fidelă a învățământului falimentar. E suficient să o auzi vorbind măcar un minut despre orice, chiar și despre nimic, pe doamna Anisie. A…cui? A nimănui. Asta a ajuns școala românească.

Într-adevăr, e treaba ministerului să impună “pepsiglas”, să compună scenarii galbene și verzulii și să dispună obligativitatea refrenului ”Am o măscuță mică, așa și-așa..”, dar tonul și modul în care o face actualul ministru îi conferă atâta autoritate în fața părinților, elevilor și profesorilor cam cât ar avea Fetița Zurli dacă ar fi numită antrenor al Naționalei de Fotbal. În plus, în job description-ul Doamnei Zurli de la Educație, nu intră doar normele sanitare, ci, în primul rând normele educaționale. Despre care nu vorbește nimeni. Despre Școală, ca fond, nu despre școli, ca formă.

Trăim în țara în care toată lumea se preface. Guvernarea fantastică, după ce s-a prefăcut că ”tabletitzează” elevii din România, se preface acum interesată de deschiderea școlilor, dar, de fapt, interesul nu e e să intre elevii în sălile de clasă, ci, mai degrabă, alegătorii, pe 27 septembrie. Pentru politicieni, oricare ar fi, Școala e ”prefacere”, alegerile sunt adevărata afacere. Pe de altă parte, elevii se prefac că începe un an nou școlar, deși Școala nu mai e demult un model de succes în viață pentru ei. Profesorii, din ce în ce mai mulți plitisiți, indiferenți, dezgustați, se prefac că vor ”rupe pe genunghi” o curriculă perfect adaptată școlarilor anilor 80, dar predată Generației Z în 2020.

Și mai suntem și noi, părinții. Unii, bucuroși că scapă de simulacrul de ”școală pe Zoom”. Alții, îngrijorați că ”îmi îmbolnăvesc copilul”. Cei mai mulți, preocupați de ”siguranța” copiilor. Câțiva, din ce în ce mai puțini, obsedați încă de ”învățare”. Pentru că, da, singura discuție publică din ultima lună e legată de siguranța din școli. Nimeni, dar absolut nimeni, din capul ”României educate”, nu a deschis subiectul învățării din școli. Și, de fapt, aceasta e adevărata boală a învățământului din România.
Iar de asta nu ne ferește nici masca, nici plexiglasul.

Luni, se deschid școlile și 44 la sută din elevii care o să le populeze sunt analfabeți funcțional. 4 din 10 copii din România citesc, dar nu înțeleg ceea ce citesc. Aceasta este pandemia de analfabetism ale cărei efecte se vor întinde pe generații întregi de acum înainte și pentru care vom plăti prețul indiferenței noastre de ieri și de azi.

Luni, se deschid școlile și pentru eleva din Târgu Jiu umilită și bătută cu pumnii și picioarele de o colegă, dar și pentru alți, mulți, nenumărați copii, victime nevăzute ale agresiunilor psihice și fizice. România era, anul trecut, pe locul 3 în topul țărilor din Uniunea Europeană în privința bullying-ului din școli. Acesta este adevăratul ”scenariu roșu” al școlii românești, de zeci de ani, cea mai mare uzină de analfabeți funcțional și emoțional.

Învățământul românesc e o fabrică de neștiință și de nefericire, condus cu neștiință și cu neiubire. În Grecia antică, părinții fondatori ai stoicismului, aveau credința că școala trebuie să îl învețe pe elev să gândească bine, să trăiască bine și să se simtă bine, și nu să îl încarce cu informații nefolositoare. Peste două milenii și jumătate, astăzi, ne dăm seama că exact asta nu este sistemul educațional din România.

Luni, se deschid școlile. Dar nu începe Școala. În România, Școala rămâne închisă. Trist, ne vom da seama, cândva, că de acolo venea Lumina unui popor.