Recomandare de carte. „Purgatoriul îngerilor”, un roman cutremurător semnat Camelia Cavadia

Alegem azi din bibliotecă o altă carte a unui scriitor român contemporan. Ne-am oprit la recomandarea Cristinei Apostol asupra romanului Cameliei Cavadia, „Purgatoriul îngerilor”. „Cărțile scrise de Camelia Cavadia m-au marcat și vi le recomand și vouă”, începe Cristina să ne spună.

Întâlnirea mea cu Camelia Cavadia a avut loc cu ceva timp în urmă, când am cumpărat toate cărțile integral și am avut plăcerea să mă bucur de scrierea unică a autoarei. Una dintre ele m-a răvășit de-a dreptul. “Purgatoriul îngerilor”, publicată la Editura Trei, a fost cartea care pentru mine a reprezentat neputință față de toate atrocitățile pe care le evităm, pe care le ignorăm, pe care din conveniență le trecem cu vederea. Nu știu cum a fost în cazul celorlalți cititori, însă eu am simțit o zguduire și o dezamăgire față de lumea perfectă, dar de fapt imperfectă, în care trăim. Cartea a surprins cadrul vieții reale, cu tot ce-i găunos în ea, având ca protagoniști copiii fără adăpost, ca subiect absența parentală, dar și disprețuirea care se scurge pe valea inocenței lor neștiutoare.

“Nimeni n-are dreptul să fure inocența unui copil. Cu atât mai mult cei care i-au dat viață! Ce fel de om ar trebui să fii ca să-ți abandonezi copilul sau să-i faci atât de mult rău încât să-l determini să plece singur, să-și ia lumea în cap și să-și caute singur o soartă mai bună? Sau să-l crești în niște condiții atât de îngrozitoare încât să vină statul să ți-l ia și să-l ducă să locuiască în altă parte, oriunde, numai acolo nu?”

“Purgatoriul îngerilor” este despre vulnerabilitatea copiilor, despre acele chipuri triste care au în spate o povară mult prea grea pentru vârsta încă necoaptă, un tumult de mărturii ce taie până la sânge, gânduri și încercări de a evada din acea închisoare a vieții care le este peste măsură de arzătoare. Este povestea lui Teodor și a multora care au doar cuvinte mute și priviri rugătoare. Tudor este un băiat de nouă ani, care este răpit și forțat să aducă bani. Cum o face și în ce manieră se descurcă cu această sarcină, e problema lui. De aici, încep adevăratele drame, strângerea de inimă și lacrimile amare.

Scriitura înfățișează o duritate cu care greu te împaci, dar conștientizezi că acesta este adevărul. Autoarea, cu o măiestrie aparte, ne primește într-o lume fără retușuri și jumătăți de măsură. Pe de o parte, este drama lui Teodor și a celorlalte suflete răpite de inocență și mângâiere părintească, pe de altă parte, este drama familiei lui și a altora care se împacă neputincioși cu gongul așteptărilor. Cartea sensibilizează, atinge cele mai înnodate coarde și analizează minuțios subiectul copiilor străzii. Scrierea ne reamintește cât suntem de vulnerabili, de neputincioși să ajutăm sau să întindem o mână la momentul potrivit, cât suntem de ignoranți uneori și de lipsiți de putere. Cât de mult propagăm ura sau nepăsarea, cum punem preț pe nimicuri și ne înstrăinăm de noțiunea om pentru om. Cum am devenit vulgari în propria piele și ne-am îmbrăcat în mantia întunecimii umane.

Trecem pe lângă copii ai străzii, fără să le știm povestea, fără să le știm suferința. Doar îi judecăm. Ne oprim oare vreun minut să ne întrebăm dacă acel copil nu a fost luat cu forța de lângă familia lui? Ne putem imagina oare suferința unui copil nevoit să facă lucruri neimaginabile pentru a supraviețui? Ne putem oare închipui frământările și suferințele unor părinți care își pierd copilul? Oribila teamă de a nu-l mai vedea vreodată? Ce poate fi mai crunt oare decât să îți dispară copilul? Din punctul meu de vedere, nimic!

“Născuți în familii dezumanizate de sărăcie, lipsuri și nevoi, destinul unor copii e înfierat încă de la naștere. Alteori însă, el se frânge fără absolut nicio explicație în miezul unei întâmplări ridicole. Un copil dispare fără urmă, iar din acel moment viața devine o căutare labirintică, o luptă cu dorința de a nu pierde speranța, cu deznădejdea care câștigă teren, zi după zi. Sute de mii de familii se zbat între neputința de a da de urma copiilor pierduți și imposibilitatea de a accepta pierderea. Viețile multora se opresc aici, în timp ce viețile celor care reușesc să meargă mai departe sunt marcate pentru totdeauna. Niciodată nu pierdem doar un suflet, pierdem o lume, un trecut și-un viitor. Și ne pierdem pe noi.”

Cartea „Purgatoriul îngerilor” de Cameliei Cavadia ne învață să privim dincolo de aparențe și să ieșim din bula noastră creată dintr-o comoditate confortabilă. Atâta durere izbucnește din filele acestei cărți, atâtea adevăruri, atâta răvășire. Cred că nimeni, absolut nimeni nu are dreptul să fure inocența unui copil, să-l dezumanizeze și să-l schilodească după mintea perfidă. Niciun copil nu ar trebui împovărat cu griji şi probleme, niciun copil nu ar trebui să simtă lipsa iubirii, niciun copil nu ar trebui să guste din amarul nefericirii sau să pășească măcar pe tărâmul purgatoriului.

„Fericirea e ușoară ca un fulg. Doar te gâdilă, abia te atinge, nu e la fel ca tristețile grele, care dau cu tine de pământ.”

 Recenzie pe blogul Vorbe pentru suflet 

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.