Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, susține că otrăvirea lui Aleksei Navalnîi a fost, cel mai probabil, pusă la cale de înalți oficiali din guverul rus.
“Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident şi recunosc că există şanse mari ca aceasta să vină de la înalţi oficiali ruşi, cred că nu este bine pentru poporul rus”, a declarat secretarul de stat al SUA.
În continuare, Mike Pompeo a anunțat din nou că Washingtonul şi aliaţii săi europeni vor ca Rusia să-i identifice pe cei vinovați și să-i pedepsească potrivit legii.
“Acesta este un lucru pe care îl vom analiza, evalua şi ne vom asigura că facem ceea ce trebuie să facem pentru a reduce probabilităţile ca aşa ceva să se întâmple din nou”, a explicat șeful diplomației americane.
Recent, medicii germani au anunțat că disidentul rus Aleksei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu o substanță pe nume Novichok.
În schimb, Moscova susține că nicio urmă de otravă nu a fost găsită de medicii ruși în corpul lui Aleksei Navalnîi și pune la îndoială versiunea nemților, considerând că este vorba doar de o “campanie de dezinformare”.
În vârstă de 44 de ani, Aleksei Navalnîi se află internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova. El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.
Cu toate că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, reprezentanții clinicii spun că este mult prea devreme pentru a putea evalua efectele pe care otrava le-a avut asupra corpului lui Navalnîi.
Membrii echipei sale susțin că acesta ar fi fost otrăvit în aeroportul din Tomsk și l-au acuzat pe președintele țării, Vladimir Putin, că ar fi ordonat asasinarea disidentului.