Franța și Germania lucrează împreună pentru a găsi o soluție pentru refugiații afectați de incendiul de miercuri din tabăra Moria, aflată pe insula elenă Lesbos, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron.
El a declarat joi că speră să includă „cât mai multe țări europene cu putință” în planul privind ajutorarea migranților aflați în respectiva tabără, informează CNN.
„Ne coordonăm, Franța și Germania, și încercăm să includem cât mai multe țări europene cu putință, pentru a primi refugiații, mai ales pe cei minori, în concordanță cu solicitările Guvernului grec”, a declarat Macron.
El a declarat că Europa trebuie să fie solidară cu Grecia în fața „realității oribile cu care ne confruntăm”.
Macron a mai adăugat că detaliile cu privire la măsurile pe care Franța și Germania le vor lua în acest caz vor fi făcute publice „în următoarele ore”.
„Ceea ce se întâmplă în Moria este o catastrofă din punct de vedere umanitar. Cât de repede posibil vom clarifica, împreună cu Comisia Europeană și cu statele UE care doresc să ajute, modalitatea prin care putem sprijini Grecia. Acestea includ distribuirea refugiaților către statele europene care sunt dispuse să îi primească”, a scris ministrul german de Externe, Heiko Maas, pe Twitter.
Autoritățile de la Atena au anunțat joi că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de refugiații din tabără care au fost nemulțumiți de restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Tabăra Moria, care a fost plasată în carantină după ce 35 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 la începutul săptămânii, găzduiește 13.000 de persoane, de peste șase ori capacitatea sa maximă, de 2.200 de persoane.
Peste 4.000 de copii trăiesc în această tabără, potrivit Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați.
Într-un discurs televizat, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a decretat stare de urgență în Lesbos și a condamnat acțiunile persoanelor din tabără despre care a spus că au provocat incendiul.
„Recunosc că acolo sunt condiții dificile. Cu toate acestea, nimic nu poate fi considerat un alibi pentru reacțiile violente. Și cu atât mai puțin pentru revolte de asemenea amploare. Situația din Moria nu poate continua, pentru că vorbim despre o problemă de sănătate publică, umanitate și siguranță națională în același timp”, a scris Mitsotakis.
Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri în tabăra de refugiați Moria, de pe insula Lesbos din Grecia, una dintre cele mai mari astfel de tabere din Europa.
Nu au fost raportate victime, dar George Moutafis, un fotograf aflat la fața locului, a informat că tabăra este „complet distrusă”.
„Tabăra Moria nu mai există. A fost distrusă complet. Containerele și corturile au fost complet distruse. Incendiile au fost acum stinse. Mulți migranți s-au întors în tabără și încearcă să își recupereze bunurile”, a spus Moutafis.
O organizație pentru apărarea drepturilor omului din Germania a informat că incendiul a fost provocat de unii dintre migranții cazați în tabără.
Aceștia ar fi fost nemulțumiți de măsurile impuse de către autorități pentru limitarea răspândirii noului tip de coronavirus, dar și de condițiile dificile de trai din respectiva tabără.